EXCLUSIV Ronnie O'Sullivan, fără perdea pentru HotNews.ro - De ce lovește uneori cu mâna stângă, care este secretul succesului, de ce iubește România și de ce anul 2012 a fost cel mai bun din carieră

Știri Actualitate

Știri Generale / Știri Actualitate 17 Views 0

Nu știu alții cum sunt (vorba lui Creangă), dar eu când mă uit înapoi în timp îmi aduc aminte că am început să fiu cucerit de snooker ("acel biliard cu o masă mare și multe bile roșii" - cum se spunea în copilăria mea) după ce l-am văzut pe un anume Ronnie O'Sullivan jucând. Pe lângă loviturile care desenau unghiuri desprinse din culegerea de geometrie care mă chinuia zilnic, acest om reușea precum un magnet să adune aproape toată iubirea celor din tribune. La ceva ani distanță, viața mi-a oferit șansa imensă de a putea face un interviu cu cel supranumit The Rocket. Relaxat și fără să se ascundă în spatele expresiilor standard pe care le tot auzim la conferințele de presă din sportul mondial, Ronnie m-a făcut să mă simt preț de minute bune precum un prieten pe care îl cunoaște din vremuri îndepărtate.

*Interviul a fost intermediat de Eurosport România (Home of Snooker), mulțumim încă o dată pe această cale.

Sursă foto: Eurosport

Ajuns la 43 de ani, Ronald Antonio O'Sullivan este, după părerea multora, una dintre cele mai importante figuri din istoria sportului, nu doar a snooker-ului. Spectacolul pe care The Rocket l-a reușit de-a lungul carierei a depășit cu mult bariera mesei de joc, iar dacă snooker-ul a reușit să fie un sport din ce în ce mai urmărit este și datorită lui, englezul fiind o adevărată locomotivă pentru disciplina din care face parte.

Perioada de grație pe care o traversează l-a readus pe Ronnie în fotoliul de lider mondial, după o pauză de nouă ani(!). The Rocket pune totul pe seama pasiunii, spune că nu a avut un plan pentru a se întoarce pe prima treaptă a podiumului și că lucrul care îi aduce fericirea este acela că face în continuare ceea ce îi place.

Cu o voce caldă și cu o relaxare incredibilă în exprimare, Ronnie a reușit ca un burete să îmi șteargă emoțiile, dialogul telefonic curgând precum o discuție între doi prieteni vechi care stau de vorbă despre schimbările petrecute între timp în viețile lor.

Despre revenirea pe locul întâi în lume

Îl felicit pentru faptul că a revenit pe locul întâi în lume, îmi mulțumește discret, iar apoi îmi completează că nu este vorba de niciun secret la mijloc: "Important este să iubești ceea ce faci".

"În primul rând, trebuie să recunosc că nu am avut niciun plan de a reveni pe locul întâi în lume. Este ceva ce a venit odată cu snooker-ul jucat (n.r. forma arătată). Rămân la părerea că lucrul cel mai important este să îți placă ceea ce faci, faptul că ajungi acolo (n.r. să fii primul în lume) este doar o consecință firească. Practic, secretul este să iubești ceea ce faci" - Ronnie O'Sullivan pentru HotNews.ro.

Sursă foto: contul oficial de Instragram al lui Ronnie O'Sullivan.


Despre egalarea recordului deținut de Stephen Hendry

"Este o performanță frumoasă, de care nu pot fi altfel decât mândru (n.r. se referă la faptul că l-a egalat pe Stephen Hendry - 36 de titluri). Da, suntem la egalitate, am câștigat ultimele două turnee la care am participat, deci momentul ar putea fi unul bun să-l pot depăși. Că se va întâmpla anul acesta, anul viitor sau peste doi ani, asta vom vedea. Însă, sunt de acord cu Stephen (n.r. că va depăși la un moment dat recordul)" - Ronnie O'Sullivan.

Despre Campionatul Mondial de Snooker

"Nu aș putea să spun că este obiectul meu principal, este un turneu pe care mulți jucători îl adoră, la fel spectatorii. Este competiția pe care unii sunt fascinați să o urmărească: sesiuni mai lungi, meciuri mai lungi. Este probabil cel mai bun eveniment de privit la tv, însă pentru jucători uneori poate dura prea mult, nu pot să spun că neapărat că este cel mai <fericit> eveniment din acest punct de vedere pentru un jucător de snooker" - Ronnie O'Sullivan.

Trofeul de la Crucible, visul oricărui jucător profesionist de snooker

"Sigur, în calitate de jucător profesionist cu siguranță că nu îți dorești să îți închei cariera fără să te fi impus măcar o dată la Crucible, este visul oricui. Dar după ce ai câștigat o dată, atunci te poți gândi: de ce să nu o mai fac încă o dată? Desigur, la un moment dat că ai câștigat de șapte ori nu prea mai contează atât de mult față de trei titluri" - Ronnie O'Sullivan.


Mai bine trei victorii frumoase decât șapte plictisitoare

"Repet, depinde foarte mult și de felul tău de a fi, de unde <vii>. Uneori poți să spui că mereu va fi mai important să ai trei victorii frumoase, decât să ai șapte plictisitoare. Este vorba doar despre cum manageriezi ideea de succes" - Ronnie O'Sullivan.

Snooker-ul nu este un sport sexi precum Formula 1, nu se va putea compara vreodată cu fotbalul și tenisul

"De ce nu sunt bani în snooker, cred că este doar o problemă de business. Uitați-vă la fotbal și la tenis, sunt sporturi globale, în timp ce snooker-ul nu are recomandarea necesară pentru a fi cap de afiș (n.r. prima știre pe agențiile de presă). În plus, nu este un sport atât de <sexi> precum e Formula 1, pentru unii este chiar plictisitor. Nu sunt multe femei care să se uite la snooker, nu sunt mulți tineri interesați neapărat de fenomen. Din punct de vedere financiar, nu cred ca snooker-ul va fi vreodată o putere în sportul mondial. Cu siguranță că unele schimbări ar putea face ca snooker-ul să fie ceva mai popular" - Ronnie O'Sullivan.

Despre favoriții de la CM de la Crucible

"Nu trebuie să luam în niciun fel din merite celorlalți sportivi, sunt mulți jucători capabili să câștige Campionatul Mondial, însă părerea mea este că sunt cinci-șase jucători care pot ridica trofeul de la Crucible. Dacă mă voi simți bine, dacă voi fi la un nivel ridicat, în mod evident că mă voi prezenta acolo (n.r. la Crucible) cu mult mai multă încredere și puțin mai eliberat de presiune. Asta nu înseamnă însă neapărat că voi câștiga turneul" - Ronnie O'Sullivan.

În sport nu poți să fii mereu la un nivel ridicat

"A fost diferit jocul meu pe undeva, nu pot să compar neapărat ultimele două turnee câștigate (n.r. Players Championship și Tour Championship). De ce spun asta? Pentru că l-am învins tot pe Neil în finală (n.r. Robertson), dar atunci (Players) a fost la 4, iar acum a fost o altă desfășurare (n.r. 13-11). Nu am reușit să <ucid> la fel de rapid jocul, iar tocmai de aceea a fost totul atât de strâns. Dar, știi tu, în sport nu poți să fii mereu ușor la cel mai bun nivel, în plus asta poate ține și de forma pe care o are adversarul" - Ronnie O'Sullivan.

Ronnie jucătorul nu este diferit de Ronnie <omul>

"Nu sunt foarte mari diferențe între Ronnie jucătorul și Ronnie cel din afara snooker-ului, cred că în mare sunt cam aceeași persoană. Nu am pretins niciodată că sunt un tip la masă și un altul în afara ei. Ceea ce vezi, este ceea ce primești, chiar și în spatele ușilor închise" - Ronnie O'Sullivan.

Și-ar asuma riscul și ar alege aceeași carieră

"Este o întrebare foarte dificilă, pentru că este ceva ce ai putea să ai mereu și mereu (n.r. talentul, pasiunea, etc) sau să <preiei> viața altuia. Indiferent cum ai gândi, este un risc totuși la mijloc. Acum rămâne întrebarea dacă esti capabil să-ți asiguri acest risc, deci cred că o parte din mine ar spune: hai să o facem din nou (n.r. să fie tot jucător de snooker), dar există și curiozitatea de a experimenta și altceva, de a vedea cum este și viața altora" - Ronnie O'Sullivan.

2012, anul cel mai bun al carierei - La polul opus se află perioada 2008-2009

"Uitându-mă în urmă, este dificil să spun care a fost cel mai bun moment sau cel mai rău. Totuși, cred că în 2012 am jucat cel mai bun Campionat Mondial, unele amintiri îmi par încă (a și precizat la un moment dat că au fost cele mai bune 17 zile din cariera sa). Probabil cea mai rea perioadă a fost 2008-2009, au fost lucruri care s-au întâmplat departe de masa de joc, dar care mi-au afectat jocul aproape doi ani de zile. Au fost momente în care am crezut că este sfârșitul (n.r. al carierei), dar am avut noroc cu Steve Peters, cel care prin influența lui a reușit să mă facă să fiu un alt om (mai multe detalii despre Steve Peters - psiho-terapeutul care i-a schimbat viata)" - Ronnie O'Sullivan.

Cel mai important - Să te simți parte a unui spectacol

"Sunt multe momente care te fac să fii fericit acolo la masă, este dificil să spui doar unul singur. Ca să simplific, nu este vorba despre a câștiga sau despre a pierde, ci despre nivelul pe care reușești să îl atingi și despre cum te simți că ești <în meci> din punct de vedere mental. Sigur că cele mai bune momente sunt cele în care câștigi, dar am proaspete în memorie și meciuri pe care nu le-am câștigat, dar care au fost memorabile. Este grozav să fii implicat în meciuri mari, cu adversari care joacă fantastic, tocmai de aceea le am în minte și acum" - Ronnie O'Sullivan.

Loviturile cu mâna stângă - Momente special alese pentru a rămâne în istorie

"De ce am lovit cu stânga (n.r. la finala cu Neil Robertson, atunci când a ajuns la 1000 de break-uri de peste 100 de puncte în carieră)? Când mă uit puțin înapoi în carieră, îmi dau seama că a fost modalitatea mea de a mă elibera puțin, în mai multe feluri. Mă face să mă simt competitiv (n.r. faptul că uneori lovește cu mâna stângă). În majoritatea timpului, joc folosind mâna dreaptă, dar sunt și astfel de momente în snooker, cum a fost cel contra lui Neil din finală (mai multe detalii aici), pentru că mi-am dorit să fie mai greu de uitat. Este un mare mulțumesc pe care eu îl adresez către mâna mea stângă: " - Ronnie O'Sullivan.

Laudă frumusețea României, iar despre publicul român spune că ocupă un loc fruntaș

"Am avut câteva călătorii magnifice în România, iar de câte ori mă întorc mă simt minunat, am întâlnit oameni fantastici acolo, iar despre fani pot să spun că sunt printre cei mai buni în fața cărora am jucat vreodată. Am văzut locuri minunate, o țară uimitoare. Sper că nu va mai dura mult până când voi juca iar în fața lor" - Ronnie O'Sullivan.

Cum arată o zi din viața lui Ronnie

"Îmi place să încep ziua devreme, iar de obicei cu activități fizice. Îmi place să joc fotbal, tenis, să mă duc la sală (n.r. de fitness) sau să alerg. De asemenea, mă asigur, așa cum am făcut toată cariera, să am parte de o mâncare foarte bună (e un aspect foarte important). De asemenea, îmi place mult să citesc, să mă întâlnesc cu prietenii, important este să fac cât mai multe chestii care să mă încarce pozitiv" - Ronnie O'Sullivan.

Nu este fan al fotbalului, dar urmărește de câte ori poate Barcelona lui Messi

"Nu pot să spun că sunt neapărat un mare fan al fotbalului, mereu mi-au plăcut sporturile individuale. Dar, da, îmi place să urmăresc meciurile Barcelonei, pe Lionel Messi", a conchis Ronnie O'Sullivan pentru HotNews.ro.

Ronnie O'Sullivan va putea fi urmărit la treabă cu ocazia Campionatului Mondial de Snooker (20 aprilie - 6 mai), competiție care va fi în direct pe Eurosport, în timp ce HotNews.ro va acorda o atenție sportivă evenimentului în fiecare zi de concurs.

Ronnie O'Sullivan, sezonul 2018/2019, rezultate:

Shanghai Masters: Câștigător (11-9 cu Barry Hawkins)
English Open: Semifinalist (1-6 cu Mark Davis)
Champions of Champions: Câștigător (10-9 cu Kyren Wilson)
Northern Ireland Open: Finalist (7-9 cu Judd Trump)
UK Championship: Câștigător (10-6 cu Mark Allen)
The Masters: Finalist (4-10 cu Judd Trump)
World Grand Prix: Turul întâi (2-4 cu Marco Fu)
Welsh Open: Turul trei (2-4 cu Alexander Ursenbacher)
Players Championship: Câștigător (10-4 cu Neil Robertson)
Tour Championship: Câștigător (13-11 cu Neil Robertson)

Victorii înfrângeri în acest sezon: 38-5 (88.37% procentaj al victoriilor)

Aici poți urmări câteva lovituri marca înregistrată Ronnie O'Sullivan:

  • La 17 ani, când a caștigat UK Championship, au început să apară primele semne că Ronnie are probleme. Avea și de ce. Tatăl său era în pușcărie. 18 ani, pentru crimă, dupa ce înjunghiase un om de culoare într-o cârciumă. Patronul de sex-shop-uri căzuse pradă unei neînțelegeri încheiate tragic. A fost o lovitură incredibilă pentru Ronnie, care avea în tatăl său un adevarat mentor.
  • Colac peste pupăză, și mama sa s-a trezit dupa gratii, din cauza problemelor cu fiscul. Ceva s-a rupt iremediabil în sufletul lui Ronnie, care s-a trezit faimos și singur.
  • A început să bea și să se drogheze. În 1996 a insultat un arbitru la Campionatul Mondial. A fost suspendat doi ani și a plătit o amendă de 20.000 de lire sterline. În 1998 a fost testat pozitiv la un control anti-doping dupa ce câștigase Irish Master. Fumase marijuana. A fost deposedat de titlu.
  • L-a jignit pe Stephen Hendry, marele său rival. "N-are decât să se întoarcă la viața lui meschina", a spus Ronnie la un moment dat într-un interviu. Nu și-a cerut niciodată scuze. La fel cum nu și-a cerut scuze în fața lui Alain Robidoux, pe care l-a bătut măr în 1996 într-un stil neobișnuit: a jucat, pentru prima oară, cu ambele mâini (este cunoscul faptul că Ronnie poate trimite bilele în buzunare atât cu dreapta, dar și cu stânga).
  • A alternat loviturile cu stânga și cele cu dreapta, iar Robidoux, ofensat, nu i-a întins mâna la finalul meciului. Canadianul s-a considerat luat peste picior. De fapt, Ronnie demonstrase că este jucatorul perfect. Putea bate pe oricine, oricand, oricum.

Ronnie O'Sullivan s-a născut în anul 1975 în Essex. Joacă snooker de la vârsta de șapte ani, în 1992 devine jucător profesionist, iar în anul 2001 campion mondial (pentru prima dată). Este câștigătorul unui număr impresionant de trofee și competiții. Ronnie este considerat drept unul dintre cei mai talentați jucători de snooker din istoria acestui sport.


Campionatul Mondial de Snooker (ediția din 2019) va avea loc în perioada 20 aprilie - 6 mai, la Crucible Theatre. Competiția va fi dotată cu premii totale în valoare de £2.231.000. Marele câștigător va încasa un premiu de £500.000. Ultimul care a cucerit trofeul este Mark Williams.

Ce a făcut Ronnie O'Sullivan de-a lungul timpului în meciul de debut de la CM de Snooker:


Comments