Piton gigantic, capturat în Florida

Știri Actualitate

Știri Generale / Știri Actualitate 16 Views 0

Cercetătorii din Florida au capturat un piton de dimensiuni gigantice. Cu o lungime de peste 5 metri, șarpele este unul dintre cei mai mari capturați vreodată pe continentul american, scrie AFP.

Potrivit Rezervaţiei Naţionale Big Cypress, în interiorul reptilei, capabilă să înghită un cerb, au fost descoperite 73 de ouă.

Pitonul femelă, cu o lungime de 5,2 metri şi o greutate de 64 de kilograme, este unul dintre cei mai mari șerpi prinși vreodată în sudul Floridei, spun reprezentanţii rezervaţiei, aflate la nord de Parcul Naţional Everglades.

Cercetătorii au descoperit reptila plasând transmiţătoare radio pe pitoni masculi, care le-au permis astfel localizarea femelei.

"Echipa noastră nu doar elimină şerpii invazivi, ci şi colectează date pentru cercetare", au precizat oamenii de ştiinţă, adăugând că aceste reptile reprezintă o "ameninţare semnificativă pentru fauna sălbatică".

Pitonul birmanez a fost considerat o specie invazivă de când a apărut pentru prima dată în regiune, în anii '80. Guvernul SUA a interzis importul acestora în 2012 deoarece erau consideraţi prea periculoşi.

Comments