Realitatea zilelor noastre ne demonstreaza ca mecanismul preturilor de transfer a reprezentat si reprezinta in continuare unul dintre principalele instrumente utilizate pentru transferul bazei fiscale din tarile cu un nivel de fiscalitate ridicata in tarile cu un nivel de fiscalitate redusa. Astfel ca, raportat la Uniunea Europeana, aceste operatii financiare pot cauza prejudicii importante de venituri fiscale.
In acest context, tot mai multe autoritati publice au incercat introducerea de reguli ce privesc in mod direct preturile de transfer, folosind aceste procedee in incercarea de a limita manipularea sistemelor fiscale de catre marile companii, dar aceste reguli si-au dovedit limitele.
Pentru a preintimpina posibilitatea de manipulare a sistemelor fiscale prin intermediul preturilor de transfer, autoritatile fiscale impun cerinte din ce in ce mai covarsitoare. Ca urmare, companiile se vad puse in pozitia de a fi obligate sa elaboreze documentatii complexe privind modalitatea de formare a preturilor de transfer in toate tarile pe teritoriul carora desfasoara activitati economice, dar si in ipostaza vulnerabila in care ar putea suporta sanctiuni pentru ca nu sunt in concordanta cu cerintele autoritatilor fiscale.
In extenso, aplicarea diverselor metode de intocmire a dosarului preturilor de transfer devine din ce in ce mai dificila si complexa, dat fiind faptul ca tehnologiile noi si structurile de afaceri pot provoca impedimente in identificarea tranzactiilor comerciale comparabile necontrolate, necesare pentru a stabili pretul de transfer just.
Nu trebuie omis nici faptul ca exista diferente ce privesc regulile prin care se aplica metodele de formare a preturilor de transfer intre statele membre, companiile europene fiind astfel nevoite sa se confrunte cu incertitudinea privind posibilitatea ca preturile la care au fost realizate transferurile aferente tranzactiilor intragrup sa nu fie acceptate de catre administratiile fiscale.
Riscul de dubla impunere rezultat din dosarul preturilor de transfer
Un fenomen tot mai des intalnit este reprezentat de dubla impunere generata de ajustarile de preturi de transfer realizate unilateral. Un exemplu relevant in acest sens este reprezentat de posibilitatea ca administratia fiscala a unui stat membru sa ajusteze in mod unilateral pretul format pentru o vanzare realizata intre companiile aceluiasi grup, aceasta reglare nefiind compensata printr-o ajustare corespunzatoare in statul membru al Uniunii Europene pe teritoriul caruia a fost realizata tranzactia.
Cu toate ca cercetarile pe care Comisia Europeana le-a efectuat sugereaza ca numarul litigiilor intre autoritatile fiscale si corporatii privind ajustarile de preturi de transfer este destul de limitat, o buna parte din reprezentantii mediului de afaceri au denuntat faptul ca adesea costurile pe care le presupune solutionarea litigiilor sunt atat de mari incat mai cu seama ar accepta varianta acceptarii dublei impuneri, aceasta fiind mai putin costisitoare.
Mai exact, costurile pe care corporatiile trebuie sa le suporte pentru respectarea obligatiilor fiscale legate de preturile de transfer vizeaza doua aspecte. Primul aspect face referinta la obligativitatea companiilor de a determina conformitatea cu principiul valorii de piata a preturilor de transfer, care presupune obtinerea preturilor pentru tranzactii comparabile necontrolate, prin intocmirea dosarului preturilor de transfer. Al doilea aspect presupune intreprinderea de actiuni pentru evitarea dublei impuneri in masura in care preturile de trasfer sunt ajustate.
O buna parte dintre aspectele ce privesc in mod direct preturile de transfer sunt considerate a fi obstacole pentru activitatile care se desfasoara pe piata interna, astfel ca de-a lungul timpului Comisia Europeana a adus numeroase acte legislative ce aveau la baza intentia de a sustine companiile. In anul 2005 a fost introdus un set de reglementari prin intermediul caruia s-a incercat o diminuare a dificultatilor pe care companiile europene le intampinau in legatura cu intocmirea dosarului preturilor de transfer. Un an mai tarziu, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat un cod de conduita prin care s-a dorit sa se implementeze o structura standard a dosarului preturilor de transfer pe care corporatiile cu activitati Uniunea Europeana sa o respecte.
Comisia Europeana a afirmat ca asigurarea unei bune guvernante în domeniul fiscal la nivelul statelor membre este imperios necesara, fiind un mijloc de asigurare a unei baze financiare pentru cheltuielile publice. De asemenea, in cadrul Parlamentului European s-a adus in repetate randuri in discutie introducerea unei baze comune de impozitare a companiilor, care sa fie foarte bine consolidata si care sa sprijine problemelor legate de dubla impunere si de preturile de transfer din UE.
Privind din exterior, putem observa cum normele diferite de impozitare declanseaza conflicte de interes intre corporatii si administratiile fiscale, iar in acest context coordonarea administrativa precara intre jurisdictiile fiscale poate sustine scurgerea de capital din anumite state si implicit pierderea de venituri fiscale.
Concluzionand, avand in vedere ca preturile de transfer au si vor avea in continuare repercusiuni importante asupra bugetelor statelor membre Uniunii Europene, protejarea veniturilor fiscale nationale ar trebui sa devina un obiectiv de importanta majora pentru politica financiara a tuturor statelor ce alcatuiesc blocul european.
Un articol scris de Dragos Barbosanu, Consultant si Viorel Sbora, Partener, ATIPIC Transfer Pricing Solutions – companie locala independenta specializata exclusiv in servicii de consultanta de preturi de transfer.
