Performanta istorica la Liceul Mircea Eliade din Lupeni: 8 note de 10 la bacalaureat, la Istorie, si o olimpica cu media 10

Cei mai mulṭi dintre noi, atunci când spunem “Lupeni”, ne gândim la industria mineritului, care e pe cale să devină o amintire, la grevele din 1929 și 1977, sau la mineriade.

Cu toate acestea, în orașul Lupeni trăiesc foarte multe persoane care mai fac și altceva: învaṭă.

Multii dintre ei o fac asiduu si rezultatul muncii lor se dovedeste la examenele nationale. Acestia ajung la înalta performanṭă prin rezultate recunoscute la nivel national.

În Lupeni putem afirma cu tărie că există o instituție reprezentativă pentru învăṭământul hunedorean: Liceul Teoretic “Mircea Eliade”. Acolo s-a înfiinṭat, chiar din 1990, prima clasă cu profil umanist, specializarea Ştiinṭe sociale.

A fost o decizie care a deschis drumul către înalta performanṭă la Istorie, așa cum înșuși timpul a dovedit prin performanță. Sub îndrumarea profesorului Dan Daniel Tănase, sute de elevi ai instițuției de învățământ au participat la olimpiada la acest obiect, iar 18 dintre aceștia au ajuns până la etapa naṭională. Totodată, s-au obṭinut, în fiecare an, rezultate foarte bune la bacalaureat.

În anul 2020, absolvenṭii clasei de uman, la care domnul profesor a fost și diriginte, au obṭinut la Istorie 8 note de 10, de departe cel mai bun rezultat din liceu. Diana Mariana Rusu, elevă în clasa a cărei diriginte a fost domnul Tănase, a avut realizări care au strălucirea diamantului: de 4 ori calificată la etapa naṭională a Olimpiadei de Istorie (performanṭă unică în istoria liceului); șefă de promoṭie, cu o medie apropiată de cea maximă; media 10 la examenul de bacalaureat, fiind, astfel, singurul decar din Valea Jiului la Bacalaureat.

“Istoria e cea dintâi carte a unei naṭii, spunea Nicolae Bălcescu. Aceste cuvinte mi-au fost  deviză în activitatea didactică. Am încercat – și sper să nu fiu acuzat de lipsă de modestie dacă spun că am reușit – să-i fac pe elevi să îndrăgească Istoria, să o slujească prin munca și rezultatele lor. Exemplul cel mai elocvent este Diana Rusu, elevul cel mai valoros din cariera mea didactică. Având în vedere faptul că s-a înscris la Facultatea de Istorie a Universităṭii din București, sper că în câṭiva ani elevii studioși se vor pregăti pentru olimpiada de Istorie după cărṭile scrise de ea”, subliniază profesorul Dan Tănase.

În încheiere, putem afirma, parafrazându-l pe cronicar, că “Se nasc și la Lupeni oameni!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *