Tratamentul antiviral actual în hepatita C

Hepatita virală C este inflamaţia întregului ficat produsă de infecţia cu virusul hepatitei C care persistă de peste 6 luni. Până la identificarea virusului C, existenţa celui de-al treilea tip de hepatită virală pe lângă cele cunoscute la momentul respectiv (A şi B) era susţinută de realitatea clinică care a impus numele de hepatită nonA nonB.

Virusul hepatitei C este un virus ARN care se transmite parenteral prin transfuzii, transplant de organe, manevre chirurgicale, stomatologice. Grupurile cele mai expuse infecţiei cu virus C sunt hemofilicii, hemodializaţii, toxicomanii, personalul medical, etc. De asemenea, ca şi în cazul virusului B transmiterea poate fi sexuală, parenterală sau verticală de la mamă la făt.

Modalități de trasmitere a virusului hepatitei C

Sursa foto: stock.adobe.com

 

 Rata de cronicizare a infecţiei cu virus C este foarte înaltă, 70-80% din pacienţii cu infecţie acută cu virusul hepatitei C vor evolua spre hepatită cronică şi din aceştia 20-30% din cazuri vor evolua spre ciroză hepatică. Succesul terapeutic înregistrat în ultimii ani, odată cu apariţia regimurilor antivirale directe, au făcut  din hepatita virală C un triumf al medicinei unic în istoria acestei nobile profesii: de la identificarea virusului la sfarşitul anilor 1990, în mai puţin de un sfert de veac s-a ajuns la vindecarea acestei infecţii cronice în proporţie de peste 95%. Eradicarea virusului C prin tratament pare o perspectivă posibilă (permanent, la nivel mondial se cercetează pentru a descoperi noi tehnici și tratamente).

Care este scopul tratamentului în hepatita C?

Scopul tratamentului este de a eradica infecţia virală, de a induce remisia afectării hepatice şi de a preveni ciroza hepatică şi cancerul hepatic. Răspunsul virusologic susţinut (RVS) este reprezentat de ARN-VHC nedetectabil la 3 sau 6 luni de la sfârşitul terapiei – este asociată cu ameliorarea prognosticului, oprirea evoluţiei spre ciroză şi decompensare, regresia fibrozei existente, ameliorarea supravieţuirii şi creşterea calităţii vieţii.

Tratamentul antiviral în hepatita C

Tratamentul antiviral, acceptat în lume ca standard până în 2012 era asocierea între Interferon pegilat alfa 2a (Pegasys 180 µg/săptămână) sau 2b (PegIntron 1,5 µg/kg/săptămână) şi Ribavirină 1000 mg/zi pentru pacienţi cu greutate sub 75kg şi 1200 mg/zi pentru pacienţii peste această greutate. Dubla terapie determină obţinerea răspunsului virusologic susținut la circa 40-50% dintre pacienţii cu genotip 1. Din 2012, în lume, standardul a devenit pentru o perioadă mai scurtă de 2 ani tripla terapie, care constă în adăugarea la terapia dublă a unui antiviral direct, inhibitor de protează virală, fie Telaprevir (Incivo cp 375 mg, 750 mg la 8 ore timp de 12 săptămâni) urmată de dubla terapie până la 24 sau 48 săptămâni, în funcţie de tipul de răspuns şi gradul de fibroză hepatică, fie Boceprevir (Victrelis 200 mg, 800 mg la 8 h adăugat după 4 săptămâni de dublă terapie de inducţie, pentru perioade cuprinse între 24 şi 44 săptămâni, în funcţie de tipul de răspuns şi gradul de fibroză hepatică) care determină obţinerea răspunsului virusologic susținut în circa 70% dintre pacienţi. Din 2014, peisajul terapeutic s-a diversificat, cu impact major pe răspunsului virusologic susținut, care ajunge astăzi la peste 90-95% dintre pacienţi.

  În prezent, schemele terapeutice recomandate pentru pacienţii naivi (nu am mai luat nici un fel de tratament anterior) sau experimentaţi (au urmat deja un tratament pentru hepatită) cu hepatită cronică virală C genotip 1b sunt:

  • Opţiunea 1: Sofosbuvir (400 mg) şi Ledipasvir (90 mg) formulate într-o singură tabletă, administrate odată pe zi pentru 12 săptămâni; tratamentul poate fi scurtat la 8 săptămâni la cei cu viremie joasă şi fără fibroză avansată. În ciroza hepatică decompensată se administrează fie 24 săptămâni fără Ribavirină, fie 12 săptămâni cu Ribavirină (doză inițial 600 mg cu posibilă creştere a dozei dacă este bine tolerată). Sofosbuvirul nu pot fi administrat în cazul pacienților insuficienţă renală severă.
  • Opţiunea 2: Sofosbuvir (400 mg) şi Velpatasvir (100 mg) formulate într-o singură tabletă cu administrare odată/zi timp de 12 săptămâni.
  • Opţiunea 3: Ombitasvir (12.5 mg), Paritaprevir (75 mg) şi Ritonavir (50 mg) într-o tabletă cu administrare 2 tablete într-o singură doză cu mâncare şi Dasabuvir (250 mg), cu administrare 1 tabletă de două ori pe zi. Nu se administrează la pacienţii cu ciroză hepatică decompensată scor Child- Pugh B sau C. Precauţii în caz de ciroză hepatică compensată.
  • Opţiunea 4: Grazoprevir (100 mg) şi Elbasvir (50 mg) într-o singură tabletă odată/zi 12 săptămâni. Nu se administrează la pacienţii cu ciroză hepatică decompensată scor Child- Pugh B sau C. Precauţii în caz de ciroză hepatică compensată.
  • Opțiunea 5: Sofosbuvir (400 mg) o tabletă/zi şi daclatasvir (60 mg) o tabletă/zi timp de 12 săptămâni.

Monitorizarea tratamentului antiviral în hepatita C

Se recomandă evaluare clinică, hematologie şi biochimie uzuală la 2, 4, 8 şi 12 săptămâni de tratament. Atenţie se acordă riscului de creştere a transaminazelor în regimurile care cuprind inhibitor de protează; de asemenea în regimurile cu Sofosbuvir se monitorizează atent funcţia renală.

Evaluarea răspunsului se face la sfârşitul tratamentului (răspunsul viral la sfârşitul tratamentului), la 12 săptămâni şi 48 săptămâni de la terminarea tratamentului sau 6 luni de la terminarea tratamentului. Se admite că putem cataloga pacientul cu răspuns viral susţinut (RVS) în cazul absenţei ARN viral la 12 săptămâni de la terminarea terapiei şi este predictor de prognostic bun pe termen lung. Pacienţii care obţin răspuns virusologic susținut au o mortalitate şi morbiditate hepatică şi extrahepatică semnificativ mai mică decât cei fără răspuns virusologic susținut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *