11 februarie 1866 – lovitură de stat sau intrare în normalitate?

În noaptea de 10/11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza era detronat și în mare secret, expulzat în Transilvania, aflată în Austro-Ungaria. Mulți au pus acest moment pe seama unei conspirații a „monstruoasei coaliții” compuse din liberali și conservatori pe care Cuza îi îndepărtase de la controlul politicii, preferând o domnie autoritară, cumva acoperită internațional. Așadar, până aici avem ingredientele unei lovituri de stat. Și totuși, domnia lui Cuza, deși fructuoasă putea duce spre finalul unirii din 1859, din mai multe motive. Primul ar fi faptul că Imperiul Otoman ca suzeran o recunoscuse pe durata vieții lui Cuza, iar Cuza suferea de inimă, boală care îl va răpune în 1873, deci abia trecut de prima tinerețe. Austria făcuse la fel, deci moartea lui Cuza ar fi dus la desfacerea Unirii.

Al doilea rezidă în faptul că Adunările Ad Hoc de la 1857 trecuseră „prințul străin” imediat după decizia de unire. Așadar, o dată și o dată, Cuza trebuia să plece, numai că, evident, uitase să mai plece deși în mod cert, el știa că urma să aibă mandat tranzitoriu.

Al treilea a fost faptul că domnitorul Cuza nu mai avea sprijin extern.

În plus, înlăturarea lui Cuza a adus o locotenență domnească: Lascăr Catargi, Nicolae Golescu, Nicolae Haralambie. La Iași, mitropolitul Calinic Miclescu, susținut de ruși a proclamat desfacerea Unirii iar ieșenii au petrecut cu șampanie pe străzi, fiindcă Iașul deja pierduse întâietatea în fața Bucureștiului.

Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei refuza tronul, iar Napoleon III, influențat de Hortense Cornu se gândește la Carol de Hohenzollern abia prin martie-aprilie 1866 și ajunge la București la 10 mai 1866.

Dar oare cum arăta România lui Cuza la 11 februarie? Pompierii din Craiova nu erau plătiți din noiembrie 1865, la fel și grănicerii de la Dăbuleni și Calafat. Situația financiară a României era destul de dificilă.

The post 11 februarie 1866 – lovitură de stat sau intrare în normalitate? appeared first on Stirile Olteniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *