214 ani de la nașterea lui Abraham Lincoln

Viața lui Abraham Lincoln a fost una de film. S-a născut la 12 aprilie 1809, în Kentucky, SUA. Despre el se știe că a fost un copil sărac de la frontiera de vest la limita de unde începeau Marile Preerii. A muncit ca fermier, plutaș, tăietor de lemne. A reușit să studieze suficient încât să poată urma cursuri universitare devenind avocat în statul Illinois. Talentul lui l-a dus la promovarea ca deputat statal, iar apoi în 1840 să devină membru al Congresului Federal.

A devenit în 1861, al 16-lea președinte al SUA. A condus numai Nordul deoarece Sudul a proclamat secesiunea din cauza refuzului de a elibera sclavii. Deși confederații din Sud au avut unele succese, din 1863, Lincoln, bazându-se pe ofițerii de la West Point, veterani ai războiului pentru Texas și ai celui cu Mexicul, a reușit să determine Nordul să triumfe la Gettysburg. De atunci și până în 1865, Sudul a fost în regres, generalul sudist Robert Lee, capitulând la Appomattox, în fața generalului nordist Ulysses Grant.

Pentru că sudiștii nu s-au împăcat cu înfrângerea dar mai ales cu pierderea sclavilor, ei au plănuit asasinarea în 15 aprilie 1865 la Washington DC la Teatrul Ford.

The post 214 ani de la nașterea lui Abraham Lincoln appeared first on Stirile Olteniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *