Propriul nostru cămin are “acel ceva” ce ne oferă certitudinea confortului și a siguranței, adică elemente vitale pentru reîncărcarea bateriilor pentru o nouă zi plină de provocări. Aici ne bucurăm de momentele speciale și tot în acest spațiu unic facem planuri mărețe, dintr-un viitor la care visăm mereu cu ochii deschiși. Locuința noastră este unică, iar ideea de “acasă” pe care ne-o inspiră se bazează și pe nivelul de curățenie pe care reușim să îl menținem în zonele acesteia.
O casă curată declanșează o stare specifică de liniște interioară. Pentru a menține o casă curată, este important să ai la îndemână cele mai potrivite produse de curățenie, astfel încât să poți obține rezultate cu adevărat strălucitoare. Dintre toate aceste produse și soluții, detergenții par să ocupe un loc central pe lista pentru igienizarea locuinței. Iată care sunt principalele tipuri de detergenți, important de utilizat atunci când faci curat în casă:
Detergenți pentru curățarea vaselor
Dacă vrei să începi cu vasele, asigură-te că ai la îndemână detergentul de vase potrivit. Poți opta pentru 3 categorii cu produse dedicate acestui tip de igienizare: detergenți lichizi pentru vase, detergenți pastile pentru vase, detergenți pastă pentru vase. Dacă te confrunți cu probleme în îndepărtarea grăsimilor arse de pe tăvi și alte tipuri de vase, detergenții pastă reprezintă cea mai bună alegere pe care o poți face.
În cazul vaselor cu suprafețe sensibile, îți sugerăm să utilizezi detergentul lichid, mai puțin concentrat decât cel pastă, însă la fel de eficient și cu o acțiune delicată asupra respectivelor texturi. Dacă deții o mașină de spălat, detergentul pastile pentru vase oferă rezultate uimitoare, aceste capsule dizolvându-se rapid în apa din interiorul mașinii și acționând eficient asupra petelor de murdărie.
Detergenți pentru curățarea podelelor
Poți alege fie un detergent cu acțiune specifică pentru tipul podelei pe care dorești să o igienizezi, fie unul polivalent, ce rezolvă treaba cu murdăria de pe mai multe tipuri diferite de pardoseală. Poți cumpăra online detergenți pentru: marmură, parchet, gresie, granit, adică produse ce asigură o igienizare optimă a acestor suprafețe, protejând în același timp diferitele texturi.
În cazul în care optezi pentru un detergent de curățare a podelelor cu întrebuințări multiple, îți recomandăm să citești cu atenție specificațiile regăsite pe eticheta produsului respectiv. În caz contrar, riști să deteriorezi pardoselile din materiale sensibile (ex: parchetul laminat).
Detergenți pentru curățarea bucătăriei
În bucătărie, după o sesiune intensă de bucătărit, se lasă întotdeauna cu aburi și urme de grăsime, atât pe blaturi, cât și pe plăcile ceramice de pe pereți. Dacă dorești să menții bucătăria la cele mai ridicate niveluri de curățenie, îți recomandăm acum detergentul potrivit pentru această sarcină!
Pentru igienizarea bucătăriei se va alege un detergent cu o compoziție asemănătoare celor pentru vase, adică în compoziția căruia există substanțe active ce luptă eficient împotriva grăsimilor și a altor pete de mâncare. în cazul în care nu se specifică pe eticheta produsului o astfel de utilizare, se interzice întrebuințarea acestora pentru a curăța suprafețe din plastic sau lemn.
Detergenți pentru curățarea băii
Cele mai bune produse pentru igienizarea acestui spațiu au în compoziție substanțe active, ce pot îndepărta cu ușurință depunerile de calcar, un efect direct al expunerii îndelungate a suprafețelor din baie în fața apei și a aburilor. Mai mult decât atât, acțiunea acestor detergenți specifici nu doar curăță, ci și dezinfectează suprafețele din spațiul băii. (pentru curățarea și dezinfectarea mâinilor, vezi aici lista cu sapunuri si geluri antibacteriene).
Pe lângă curățare și dezinfectare, încă o caracteristică importantă a acțiunii detergenților pentru baie este parfumarea zonelor pe care sunt aplicați (ex: zona vasului de toaletă, chiuvetă sau cadă). O baie curată și parfumată reprezintă un obiectiv simplu de atins, atunci când ai la îndemână cele mai potrivite produse pentru igienizarea corespunzătoare a acestui spațiu.
Detergenți pentru spălarea textilelor
Cât timp cureți principalele zone ale locuinței tale, nu ar strica să pui și o masină de rufe. Și în acest caz, discutăm despre o listă extinsă de detergenți: detergenți de rufe pudră, detergenți lichizi, detergenți pentru rufe albe și detergenți pentru rufe colorate. Dacă speli textile ce nu ar putea rezista la un program cu temperatură mare, însă îți dorești o curățare în profunzime a acestora, îți recomandăm cel mai bun detergent pentru această nevoie: detergentul automat tip pudră.
În cazul programelor scurte ale mașinii de spălat rufe, cei mai eficienți detergenți sunt cei lichizi. Aceștia se introduc direct în cuvă, așadar, întreaga cantitate va intra în contact cu textilele și se pot utiliza chiar în cazul programelor ce utilizează apă rece. Speli rufe albe? Ai la îndemână detergenți speciali pentru curățarea acestor textile (pudră sau lichizi), însă mare atenție la ce alte haine mai introduci în cuva mașinii de spălat.
Deoarece conțin substanțe active cu efect înălbitor, rufele colorate pe care le introduci sub acțiunea unui astfel de detergent pot fi deteriorate. Însă pentru acestea există și cea de-a patra categorie de detergenți pentru rufe: produsele dedicate textilelor colorate. Acestea pot fi comandate atât în stare lichidă, cât și în stare solidă, protejând nuanțele hainelor, chiar și după mai multe spălări.
Te apuci de treabă? Acum știi cu exactitate ce tip de detergent să utilizezi, atunci când dorești ca întreaga ta locuință să strălucească! Mult spor!