7 cărți din care să înveți copywriting dacă ești la început de drum

carți copywriting

Wow, ce tare că te-ai gândit să înveți copywriting. 

Felicitări! Chiar ai realizat ceva, având în vedere că peste 75% din antreprenori români nici măcar nu au auzit de acest mod foarte productiv de a-ți crește vânzările.

Și acum că mă gândesc, cred că acest număr este așa de mare pentru că în România nu sunt foarte multe materiale sau surse de unde poți învăța cum să te folosești la maxim de ce are copywriting-ul de oferit.

Lumea copywriting-ului românesc poate părea, mai ales la început, inexistentă.

Totuși, dacă te uiți puțin mai atent vei observa că informația începe ușor, ușor să își facă apariția la suprafață. Cursuri, HackBook-uri, Webinarii, Workshop-uri, unele foarte bune care merită investiția, iar altele care mai rău te bagă în ceață.

Însă azi nu vom discuta despre asta, vreau să îți arăt o listă de cărți care trebuie neapărat citită dacă vrei să îți așezi bazele abilității de copywriter profesionist.

Nu uita! Copywriting-ul e de bază în orice canal de promovare. Îți recomand cursul de promovare pe Facebook, care te va învăța cum să aplici numeroase tehnici de copywriting, unele pe care le vei învăța și din cărțile de mai jos.

Deci hai să nu o mai lungesc, uite despre ce vorbesc:

1. Arta vânzării- Zig Ziglar

Copywriting-ul este pe scurt arta de a vinde prin mesaje, deci prin urmare dacă ești un bun agent de vânzări ai șanse mai mari să creezi și mesaje persuasive.

Arta vânzării este un titlu foarte cunoscut care intră destul de mult în diferite metode de a încheia o vânzare și sfaturi care să te ajute pe parcursul procesului de vânzare. 

Totuși o abilitate importantă pe care o poți deprinde din această carte este modul în care gândește un om de vânzări. Dacă până acum nu ai mai studiat sau nu ești obișnuit cu ce trebuie să faci în timpul unei vânzări este important să îți dezvolți personalitatea de vânzător când scrii mesaje.

2. The Adweek Copywriting Hackbook- Joseph Sugarman

O carte foarte bună pentru începători. 

J. Sugarman este unul dintre cei mai cunoscuți copywriteri ai vremurilor noastre și reușește excepțional de bine să explice întreg procesul de scriere a mesajelor pentru a vinde.

Trece prin diferite stadii esențiale când vine vorba de scris mesaje pentru a vinde: atragerea atenție, menținerea atenției, toboganul alunecos, prezentarea beneficiilor, procesul de editare, etc.

Totodată face legătura și cu modul de gândire despre care vorbeam anterior legându-l cu abilitățile practice de copywriting și reușește să le explice într-un mod foarte ușor de înțeles.

Îți sugerez să citești această carte imediat după Arta Vânzării.

3. Copywriter’s Hackbook – Robert W. Bly 

Această carte se bazează foarte mult pe partea de scriere.

Este plină de sfaturi și reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să creezi niște texte fantastice care să obțină rezultatele dorite. Cum să concepi titluri care atrag atenția, cum să scrii în diferite medii, ce face un text să vândă, chiar explică și cum să obții un job în lumea copywriting-ului.

Are niște informații practice foarte utile, iar ca un fel de bonus îl poți folosi și ca un checklist după ce ai terminat de scris textul, sau chiar material de inspirație când scrii.

4. Ca$vertising- Drew Eric Whitman

Dacă ești fanul cărților care trec direct la subiect atunci ai dat lovitura.

Ca$vertising este mai mult o listă sub forma unei cărți ce îți prezintă tone de sfaturi pe care marile agenții le practică  pentru a crește vânzările prin mesajele lor.

Vorbește despre principii de persuasiune, metode de a atrage clienții, cum să menții interesul și răspunde la întrebări la care orice copywriter începător caută răspunsul.

5. Ogilvy on Advertising- David Ogilvy

O carte cu adevărat fantastică. 

Dacă îți pui în plan să lucrezi drept copywriter într-o agenție foarte mare. Bătrânul Ogilvy îți oferă câteva sfaturi despre cum să o faci cât mai bine.

El vorbește despre cum poți convingi mulțimi de oameni spre a folosi același brand, cum să obții un job drept copywriter și în același timp îți explică cum funcționează o agenție de marketing.

6. Influence- Robert B. Cialdini

Indiferent dacă vrei să generezi vânzări de milioane de euro sau doar să creezi câteva reclame pentru produsul/serviciul tău este important să înțelegi de ce cumpără oameni în primul rând.

Influence nu este o carte despre copywriting, dar fără doar și poate conținutul ei are puterea de a te face un copywriter mai bun. 

Robert vorbește despre ce îi face pe oameni să procedeze așa cum o fac și reușește foarte bine să le explice prin câteva principii ce le numește Armele Influenței: Reciprocitatea, Dovada socială, Aprecierea, Autoritatea, Raritatea.

7. The Boron Letters- Gary Halbert

După cum spune și numele aici nu este vorba de o carte, ci de niște scrisori scrise de Gary Halbert, faimos pentru introducerea formulei AIDA.

Ele au fost scrie în timp ce Gary era la închisoare și au fost destinate fiului său care la vremea respectivă voia să învețe copywriting. Mai târziu acesta le-a făcut publice.

Deseori aceste scrisori reprezintă introducerea în lumea copywriting-ului pentru majoritatea învățăceilor pentru că sunt gratis.

Aceasta a fost lista de cărți pe care o recomand fiecărui copywriter. Probabil ai observat că toate sunt în limba engleză (excepție Arta Vânzării), din păcate nu am găsit niciuna dintre ele traduse de vreo editură și în limba română.

Spre că te-am ajutat și spor la citit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *