Beneficiile hummusului și cum se prepară la Thermomix folosind rețete de pe GoostoMix

Hummus este un este un preparat cu multe fețe. Este considerat dip, sos, mâncare sau garnitură și în mod cert este consumat cu plăcere în întreaga lume. Se obține, de regulă, din năut fiert, tahini, suc de lămâie, ulei de măsline și usturoi, dar fiecare gospodărie are o variană personalizată în funcție de preferințe. Se găsește în magazine, direct preparat, dar nu este la fel de gustos ca cel de casă.

Istoria hummusului

La fel ca în cazul multor preparate populare și originea hummusului este intens discutată. Acest popular este consumat cel mai des în Orientul Mijlociu și în inclus în bucatele bucătăriei mediteraneene. 

Există numeroase teorii care susțin că hummusul provine din Orientul Mijlociu, dar nu destul de clare și cu puține dovezi pentru a determina cu exactitate locația și perioada în care ingredientele cheie au fost combinate rezultând această cremă iubită de toată lumea.

Rețetele de hummus sunt preparate în întreaga lume

Dacă a fost inventat în Siria, Turcia, Egipt sau o altă zonă nu se știe cu exactitate, dar ce se știe este că hummusul este adoptat de întreaga lume și în multe zone este preparat de sute de ani, în special în țările arabe.

Rețetele diferă puțin în funcție de zonă și de oamenii care prepară hummusul. Unele conțin cantități mai mari de tahini sau de ulei de măsline. Unele rețete conțin unt în loc de ulei sau iaurt grecesc în loc de tahini. Rețete mai moderne au în componență ardei iute, sfeclă, ardei copt, avocado sau alte legume care dau o aromă intensă și o culoare plăcută.

Hummusul este considerat un preparat sănătos

Și pe bună dreptate. Metoda de preparare a hummusului de casă este una sănătoasă și ingredientele au în componență grăsimi bune vegetale.

O porție de hummus conține numeroase vitamine, dintre care enumerăm:

  • Vitamina C
  • Vitamina B1
  • Vitamina B4
  • Vitamina B5
  • Vitamina A
  • Vitamina E
  • Vitamina B2
  • Vitamina B3
  • Vitamina B6   
  • Vitamina K
  • Vitamina B9

Hummusul conține o varietate de minerale, iar printe ele se află:

  • Calciu 
  • Zinc
  • Cupru 
  • Fier     
  • Magneziu
  • Potasiu
  • Seleniu

Hummusul conține și beta-caroten, luteină, o mulțime de aminoacizi și multe alte bunătăți pentru care corpul tău îți va mulțumi.

Hummusul are puține calorii și grăsimi, nu conține zahăr și este bogat în proteine. Este ideal pentru menținerea siluete și pentru o porție de energie. Combinat cu legume crude, de exemplu cu batoane de morcovi și ardei grași, reprezintă o gustare sățioasă, gustoasă și sănătoasă.

Dacă este tentat să consumi dulciuri sau tot felul de alimente procesate pe post de gustare, încearcă data viitoare o porție mică de hummus și vei vedea cât de bine te simți după, comparativ cu rezultatele aduse de produsele care au o cantitate mare de zahăr.

Hummusul este o sursă bună de proteine vegetale

Proteinele sunt necesare pentru un sistem imunitar puternic și pentru o dezvoltare armonioasă. 100 g de hummus conțin aproximativ 5 g de proteine. Persoanele care au o dietă vegetariană includ în dieta lor hummusul nu doar pentru gustul lui minunat ci și pentru proteinele pe care le oferă.

Rețetele de hummus se prepară ușor la Thermomix

Să prepari acasă o rețetă de hummus poate să pară dificil și te îndeamnă cumva să renunți. Acea textură cremoasă este, pe bună dreptate, greu de obținut. Dar, dacă prepari rețete de humms la Thermomix, scapi de toată corvoada. Totul se întâmplă într-un singur robot de bucătărie, de la fiert, până la pasat.

Rețete la Thermomix de hummus pe GoostoMix

Platforma de rețete GoostoMix publică o mulțime de preparate, printre care mai multe variante de rețete de hummus la Thermomix.

Pe acest website poți chiar să găsești o variantă de humus la Thermomix gata în 4 minute. Este absolut delicios și îl poți prepara ori de câte ori vrei un preparat bun, gata imediat.

Pentru a prepara această rețetă de hummus rapid de casă la Thermomix trebuie doar să urmezi pașii scriși pe GoostoMix. Te asigurăm că este delicios!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *