Cărți personalizate pentru copii – ultima noutate în beletristică

Sunt o mulțime de noutăți în fiecare zi. Tehnologia avansează și ne aduce o mulțime de noi gadgeturi și de noi aplicații prin care să ne bucurăm de ea. Dar ceea ce nu ne dăm seama este că avem nevoie să revenim puțin în lumea de dinaintea întregii tehnologii care ne-a schimbat modul de viață. Trebuie să revenim la cărți și la efectul pe care acestea le-au avut asupra noastră din copilărie.

Orice copil are nevoie de cărți în viața lui, încă din primii ani de viață. Lectura este foarte importantă pentru dezvoltarea inteligenței, imaginației, vocabularului și creativității unui copil. Și chiar dacă acesta nu poate să citească, este de datoria părinților să îl inițieze în domeniul beletristicii, prin lecturi de seară sau chiar în timpul zilei, din cărți pentru copii care să le stârnească interesul pentru cărți și pentru lumea pe care acestea o oferă fiecăruia dintre noi.

Iar ca totul să fie cât mai aproape de lumea fiecărui copil, un nou concept de cărți a fost adus în România de editura Elefantul Meu. Este vorba despre cărțile personalizate pentru copii, care fac totul mult mai plăcut pentru micuți, pentru că se regăsesc în cărțile care le sunt citite, sau chiar pe care le citesc, pentru că această colecție de cărți personalizate oferă o diversitate foarte mare de cărți, potrivite pentru copii de la nou născuți, până la peste 10 ani.

Ce înseamnă cărți personalizate pentru copii? Acest concept își dorește să ofere copiilor plăcerea de a citi și o atracție deosebită față de cărți. Așa că, a gândit o metodă prin care să poată personaliza cărțile cu numele copilului care urmează să le primească, dar și cu alte aspecte despre viața acestuia, cum ar fi înfățișarea părinților pentru copiii mici de tot, locul în care se desfășoară acțiunea, numele unui prieten al copilului pentru cei mai mărișori, și chiar cu poza copilului și o dedicație din partea celor care decid să facă acest cadou deosebit.

Așadar, pentru un început bun în lumea lecturii pentru cei mici și pentru a le insufla dragostea față de cărți, alege cărți personalizate pentru copii și aceștia își vor dori mereu noi cărți din care să învețe lucruri noi și care să le ghideze imaginația prin cele mai noi aventuri. Iar cu grafica de excepție pe care aceste cărți o au și calitatea ridicată a fiecărei pagini, se vor bucura de aceste cărți pentru foarte mult timp de acum înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *