Mii de ruși îndurerați și furioși au continuat protestele din Kemerovo, Siberia, pentru a cere o anchetă completă și corectă după incendiul dintr-un mall care a ucis cel puțin 64 de persoane, dintre care mulți copii. Președintele Vladimir Putin, care a vizitat, de asemenea, orașul, a dat vina pe o neglijență criminală, în timp ce a pus flori la locul tragediei, dar nu s-a pronunțat în privința mitingului.
Incendiul a cuprins mallul din Kemerovo duminică, în primul weekend al vacanței școlare, în timp ce zeci de părinți și copii se aflau înăuntru. Martorii oculari au raportat că alarmele de incendiu nu au pornit și că multe uși erau închise, iar multe dintre victime au fost copii care au murit într-un cinematograf încuiat. Locuitorii acestui orășel s-au adunat în fața clădirii guvernului regional timp de mai multe ore, mulți dintre protestatari urcând pe scenă pentru a acuza autoritățile care vor să ascundă amploarea reală a dezastrului.