Cum dresezi animalele de companie? Află sfaturi practice!

Iubim necuvântătoarele și ne dorim să le oferim o viață liniștită în cadrul familiei noastre. Totuși, așa cum ne învățăm copiii despre bine și rău, trebuie să le învățăm și pe animăluțe câteva lucruri pentru a putea conviețui. Diferența dintre copii și blănoși, însă, este foarte mare atunci când vine vorba despre învățarea a ce e bine și ce e rău. Animăluțele nu au aceste concepte în minte, ele se lasă ghidate de instinct. Află din acest articol câteva sfaturi practice despre dresarea animalelor de companie, oferite de dr. vet. Cimpoeru de la vetpet-shop.ro

Dresarea animalelor de companie

Este extrem de important să luați măsuri asupra comportamentului dăunător al animalelor de companie încă de la primele manifestări. O casă cu un animăluț care nu a fost învățat ce și cum poate roade, ce este jucărie și ce nu, ce îi aparține și ce nu, este o casă în care toată lumea este nefericită și nervoasă.

Nu are importanță dacă deții pisici sau căței. Cert este că ambele specii vor încerca de mici să zgârie tot felul de lucruri, să roadă tot ce le iese în cale, să se cațere cât mai sus și, într-un cuvânt, să distrugă tot ceea ce tu ai construit. 

Din acest motiv, primul pas spre educarea lor este să le pui la dispoziție tot felul de jucării care să fie special create pentru ros, pentru zgâriat și pentru cățărat. Animalele sunt din fire posesive și vei observa că se vor lupta între ele pentru jucăriile oferite de tine, însă îți vor lăsa mobila și papucii în pace.

Dacă le vei obișnui de mici să facă diferența între ce este al lor și ce nu este, vei avea doar de câștigat. Desigur, nu toată lumea are timpul și dispoziția necesare dresării unui animal, însă vei observa că totul vine de la sine. Tot ce trebuie tu să faci este să le creezi un reflex. Încearcă să asociezi un cuvânt, spre exemplu ”nu” cu un spray cu apă cu jet fin cu care să stropești animalul când face ceva rău, ca rosul papucilor sau ascuțitul unghiilor pe canapeaua ta cea nouă. Cu timpul, vei observa că nu va fi nevoie să mai folosești spray-ul, ci simpla pronunție a cuvântului ”nu” va fi suficientă pentru a-l face pe animăluț să se oprească din ceea ce făcea.

Sfaturi practice pentru dresarea animalelor de companie

Asociază, de asemenea, un cuvânt cum ar fi ”bravo” ori ”da” cu recompense. Animalele de tipul pisicilor și cățeilor au mentalitatea unui copil de aproximativ 3-4 ani, ceea ce înseamnă că vor răspunde mult mai bine la recompense decât la pedepse. În plus, dacă folosești doar cuvântul negativ, acestea vor începe să dezvolte traume și frici. Dacă menții un echilibru între pedepse și recompense, animalului îi va fi mai ușor să deosebească binele de rău și, deci, va învăța mai repede și mai ușor ce să facă și ce să nu facă. 

Dacă dorești să dresezi animalul de companie să facă joculețe și giumbușlucuri, optează întotdeauna pe varianta recompenselor, ne spune dr. Cimpoeru. Animalele sunt puternic conduse de tratamentul cu recompense, mâncarea deosebită motivându-le cel mai tare. Există la magazinele specializate tot felul de recompense, atât pentru pisici, cât și pentru câini și vei observa că va merita efortul.

Atunci când încerci să îți dresezi animalul de companie, încearcă să te rezumi mereu la un grup mic de cuvinte. Aminăluțele nu au capacitatea umană de a reține o mulțime de cuvinte, motiv pentru care este important să te rezumi la puține. 

În plus, dacă dorești să le faci să răspundă la mai multe cuvinte, este important să le introduci pe rând, asociindu-le cu o recompensă ori cu un spray cu apă. Cu alte cuvinte, ori de câte ori introduci un cuvânt nou, trebuie să iei pașii de la capăt, până în momentul în care animăluțul tău de companie a înțeles exact semnificația cuvântului și ce trebuie să facă atunci când îl aude. 

Nu introduce toate cuvintele odată în vocabularul animăluțului, pentru că nu vei face decât să îl induci în eroare, acesta nefăcând față la o cantitate atât de mare și variată de cuvinte. Ține minte că, deși câinele sau pisica ta ar putea fi deja ajunși la maturitate, ei tot vor avea mentalitatea unui bebeluș un pic mai mare. Încearcă să utilizezi aceleași tehnici de dresaj tot timpul, pentru a nu duce animăluțul în încurcătură. Animalele nu sunt mari fani ai schimbărilor.

Idei de recompense pentru dresajul animalelor de companie

O idee de recompensă pentru dresajul animalelor de companie pot fi bețișoarele tip sticks. Acestea au și avantajul de a le curăța dinții. Câinilor le mai poți oferi unt de arahide, brânză sau morcovi gătiți, iar la pisici poți încerca cu ton, morcovi fierți, iarbă pentru pisici etc.

Totuși, cele mai bune recompense pentru animale rămân chiar tipurile lor de hrană umedă preferată. De aceea, te invităm pe VetPet-Shop, locul în care găsești hrană umedă pentru câini și pisici de cea mai bună calitate, într-o gamă diversificată, la cel mai prietenos preț! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *