Pământul s-a mișcat din nou în această dimineață, in zona Runcu, Gorj.
„În ziua de 28 Februarie 2023, la ora 05:55:22 (ora locală a României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 9km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 104km NV de Craiova, 108km SV de Sibiu, 139km V de Pitesti, 164km SE de Timisoara, 183km SE de Arad, 185km S de Cluj-Napoca, 201km V de Brasov, 214km E de Belgrade, 218km E de Zemun, 224km NE de Nis”, informează INFP.
Mâine, de ziua Mărțișorului, autoritățile vor pune în practică acțiunea „Miercurea Sirenelor”, urmând să testeze sistemele de alarmare in caz de pericol.
„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populația. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obișnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi știm că mâine se va întâmpla ceva. Este obligația noastră să facem acest lucru, asta face Protecția Civilă – pregătește populația. Asta înseamnă să ai o Protecție Civilă puternică – să previi, să pregătești, să răspunzi corect, să reconstruiești. Astea sunt cele patru faze extrem de importante” a declarat Raed Arafat sâmbătă, 25 februarie.
Nu uitați mâine să împărțiți mărțișoare femeilor!
The post Cutremur slab de 3.2 in această dimineață. Mâine se vor testa sistemele de alarmare în toată țara appeared first on Stirile Olteniei.