Dacă ești o persoană activă, iar timpul pare să nu fie de partea ta, cel mai probabil îți dorești să petreci cât mai puțin timp în fața dulapului, mai ales atunci când ești în întârziere. Să compui o ținută perfectă poate părea simplu, dar odată ce ai pus toate piesele împreună și rezultatul nu este cel dorit, începi să te demoralizezi, iar tot acest proces poate părea o corvoadă. Trebuie să știi că poți să economisești timp considerabil în alegerea articolelor vestimentare, dacă ai în vedere câteva aspecte prin care să-ți organizezi garderoba.
Iată 3 metode prin care să scapi de grija ținutei perfecte, indiferent de moment
1. Alege să ai în garderobă cât mai multe rochii și salopete
Fie că vorbim despre ținutele de zi cu zi, fie că ne raportăm la momentele care necesită mai multă eleganță, aceste articole sunt o alegere sigură, pentru care nu trebuie să pierzi mult timp. Pur și simplu alegi o rochie și o pereche de pantofi și ești gata pentru o zi la birou. Este recomandat să ai în garderobă câteva modele care să îți avantajeze silueta, și în care să te simți confortabil, ținând cont de lungime și libertatea de mișcare pe care ți-o oferă. Atmospherefashion.ro îți pune la dispoziție o selecție specială de salopete de damă, potrivite oricărei ocazii. La fel de ușor de accesorizat precum o rochie, salopeta urmează linia corpului și pune în evidență formele feminine.
2. Cumpără mai multe piese de bază, care pot fi combinate cu ușurință
De cele mai multe ori, problema nu este numărul de haine pe care îl avem, ci faptul că alegem să achiziționăm articole colorate, în diverse modele actuale, care nu pot fi asociate atât de ușor. Trebuie să ai în vedere o regulă esențială: nu cumpăra ceva ce nu se potrivește cu nimic din ce ai deja în garderobă, deoarece, pe lângă faptul că vei vrea să achiziționezi o altă piesă cu care să creezi o ținută, vei ajunge să nu porți articolul respectiv de atât de multe ori. Alege câteva tricouri în culori neutre, două perechi de blugi și pantaloni office, iar procesul o să fie mult mai ușor. Mizează pe accesorii dacă vrei să scoți ținuta din anonimat și economisește timp pentru alte activități.
3. Așează-ți hainele în așa fel încât să fie toate la vedere
Dacă nu ai destul spațiu în dulap, o soluție la îndemână este achiziționarea unui suport mobil pentru umerașe. De ce este important să vizualizezi fiecare articol? Pentru că atunci când ești pe grabă tinzi să optezi pentru primele lucruri pe care le vezi. Niciodată nu vei sta să cauți pe cel mai îndepărtat raft, și așa vei ajunge să porți anumite lucruri de mai multe ori, în timp ce altele vor sta pierdute, împreună cu eticheta lor.
Așadar, este timpul să îți regândești garderoba, pentru a arăta impecabil în fiecare zi cu minimum de efort depus. Ține cont de sfaturile noastre și vei vedea cât de rapid o să fie întreg procesul.
Sursă foto: unsplash.com