Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Bursa de Valori București, organizează în data de 13 martie 2023, ora 11.30, la Timișoara, în Aula Magna a UVT, evenimentul „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”, în cadrul căruia va fi lansată dezbaterii o tematică de actualitate, cea a relației dintre antreprenoriat și modalitățile de finanțare în afaceri prin piețele de capital.
Vă invităm să participați la acest eveniment special, consacrat dezbaterilor actuale despre piața de capital, în care sunt înscrise prelegeri ale unor specialiști reprezentativi ai acestui domeniu de vârf. Vor susține intervenții, în cadrul conferinței, atât Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea și Directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, cât și Președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și antreprenor „Flori de ie”, Cristina Chiriac, Directorul executiv MedLife, Dorin Preda, brokerul IFB Finwest, Ovidiu Serdean și brokerul Goldring, Laurențiu Căpcănaru.
Sunt invitați să participe la această conferință specialiștii domeniului, studenți, cercetători, cadre universitare, dar și experți și profesioniști ai acestui sector din întreaga comunitate. Participarea este liberă, iar pentru înscriere cei interesați sunt rugați să completeze acest FORMULAR.
Agenda conferinței „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”:
11.30 – 12.30: Panel ” Rolul BVB în susținerea ecosistemului antreprenorial” –
Prof. univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rector, Univesitatea de Vest din Timisoara
Adrian Tanase, Director General, Bursa de Valori Bucuresti
Cristina Chiriac, Presedinte, CONAF,
Dorin Preda, Director Executiv MedLife
12.30 – 13.00: Prezentare “Finanțarea companiilor prin piața de capital”:
Ovidiu Serdean, Broker, IFB Finwest
13.00 – 13.30: Prezentare “Perspectiva investițională a unei listări a companiei în cadrul BVB”
Laurențiu Căpcănaru, Broker, Goldring
Articolul <strong>Eveniment special consacrat pieței de capital, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara și Bursa de Valori București: Conferința „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”</strong> apare prima dată în Stirile Banatului.