În luna iunie, la Minimax a venit vacanța, cu multe aventuri animate

Cei mici au parte luna aceasta de episoade noi din „Jurassic World: Tabăra cretacică”, difuzate zilnic, dar și de dimineți distractive cu unele din serialele lor preferate.

„Jurassic World: Tabăra cretacică” este difuzat zilnic de la ora 15:00 și spune povestea plină de minuni a unui grup de copii plecați în tabără pe Insula Nublar, care rămân blocați acolo după ce mai mulți dinozauri evadează din habitatul lor. Copiii nu sunt însă total neajutorați: ei se folosesc de cunoștințele lor, de creativitate și imaginație, dar și de resursele pe care le au la dispoziție pentru a supraviețui și a încerca să evadeze de pe insulă.

Eroul principal al serialului este Darius Bowman, un adevărat fanatic al dinozaurilor, care, după câștigarea unui joc video, primește ocazia fantastică de a vizita Tabăra Cretacică. Darius se împrietenește cu alți cinci copii: Ben, Yaz, Brooklynn, Kenji și Sammy, cu toții aleși pe sprânceană pentru a trăi această experiență unică.

Diminețile de iunie parcă nu au fost niciodată mai simpatice și distractive ca acum, cu blocul format din serialele „Geronimo Stilton”, „Madagascar: Mica sălbăticie”, „Marsupilami” și „Curiosul George”.

De la 10:30, în fiecare dimineață, e timpul pentru „Geronimo Stilton”. Personajul principal, cu același nume, este un șoarece respectabil care, pe lângă că își iubește munca și familia, adoră să colecționeze coji de brânză vechi, din secolul XVIII. Stilton este un autor faimos, dar și editor și jurnalist la un ziar, Gazeta Rozătoarelor, din orașul New Mouse City, populat doar de rozătoare.  Deși nu-i place să călătorească, el ajunge să aibă aventuri fascinante în întreaga lume.

Apoi, de la ora 11:00, urmează „Madagascar: Mica sălbăticie”. Dacă micii spectatori vor să afle cum au fost primii ani la grădina zoologică pentru leul Alex, zebra Marty, girafa Melman și hipopotamul Gloria, musai trebuie să vadă serialul. Cei patru au crescut într-un habitat de salvare de la Grădina Zoologică din Central Park din New York și au propriile visuri pe care își doresc din toată inima să le îndeplinească.

De la 11:25 e timpul pentru „Marsupilami”. Serialul este povestea personajului titular, dar și a familiei sale, soția Marsupilamie și copiii Bibi, Bibu și Bobo. Aceștia câteodată salvează animale, câteodată se salvează unii pe ceilalți de vânătorul Bring M. Backalive.

Apoi, ne pregătim de prânz, alături de „Curiosul George”, de la ora 12:20. Eroul principal este o maimuțică africană, plină de bune intenții, dar care, orice ar face, dă mereu de bucluc. Prietenul lui George, bărbatul în pălărie galbenă, încearcă din greu să aibă grijă de George și mereu reușește să-l ajute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *