6 modele de cărămidă aparentă perfecte pentru fațada casei

Cărămida reprezintă de secole o soluţie rezistentă, estetică şi eficientă energetic pentru construirea caselor. Durabilitatea construcţiilor din cărămidă face posibilă vizitarea unor obiective turistice de sute de ani aflate în stare foarte bună de conservare. 

Cu timpul, zidurile propriu-zise au fost înlocuite cu faţade din cărămidă aparentă, soluţie care are acelaşi efect estetic, la care se adaugă proprietăţi termoizolante foarte bune. Iată câteva modele care se potrivesc cu diferite stiluri arhitecturale:

Uniform

Stilul clasic de aşezare a cărămizilor este în simetrie perfectă, astfel încât fiecare rând de cărămizi să fie la jumătatea celui de mai jos. Rezultă astfel o imagine unitară, potrivită cu stilurile arhitecturale clasic, rustic şi chiar modern. Singurele imperfecţiuni pot apărea în zona uşilor şi a ferestrelor, însă revenirea la tipar trebuie să se facă imediat. 

Pentru aceasta, se pleacă de la fiecare extremitate laterală a peretelui către interior, urmând ca, dacă ferestrele sau uşile nu sunt aşezate la distanţă de o bucată întreagă sau o jumătate de cărămidă, plăcile să fie decupate drept. Marele avantaj al placării cu cărămidă de faţadă este că modelul este deja realizat, trebuie doar să îmbini plăcile pentru a-l obţine.

Aleatoriu

Plăcile pentru faţade din cărămidă pot avea şi designul unor aşezări aleatorii. În locul liniilor verticale întrerupte de sus până jos, vei obţine un număr mai mare de linii trasate la întâmplare, cu efect vizual plăcut. Nu este obligatoriu ca fiecare placă să aibă acest tip de model. Este suficient să le îmbini la o anumită distanţă pentru a obţine amestecul de linii dorit. 

Culorile faţadei pot fi alese dintr-o paletă variată de culori, în funcţie de stilul arhitectonic dorit. Ideea de design se potriveşte foarte bine pentru casele moderne sau minimaliste.

Combinat

Un tip de model se poate obţine foarte simplu prin aşezarea inversă a plăcilor. Aşezi un rând de plăci orientate normal pe orizontală, iar sub el unul invers, pe verticală. La final vei avea o imagine de ansamblu cu un zig-zag de linii unitare. 

Efectul curat de zig-zag îl obţii prin aşezarea plăcilor în romb, cu oricare dintre vârfuri în jos. În schimb, dacă nu doreşti ca motivul să se repete pe întregul perete, poţi opta pentru un brâu vertical intercalat între rândurile orizontale.

Joc de linii

O altă aşezare a plăcilor de cărămidă aparentă poate fi cu un rând orizontal de bucăţi întregi, urmat de altul cu jumătăţi. Efectul vizual este de linie continuă încadrată de linii discontinue care se repetă la nesfârşit, asemenea marcajelor rutiere. Şi în acest caz, pierderile sunt minime, deoarece plăcile se montează aşa cum vin, cu decupaje minime la margini, ferestre sau uşi, după caz.

Minimalist

Stilul minimalist permite foarte multă libertate când vine vorba de faţade. Cărămizile se potrivesc foarte bine datorită calităţii materialelor, texturii şi culorilor. Formele perfecte sunt parte a acestui tip de design, aşadar va trebui să cauţi un model care se repetă la nesfârşit. 

În funcţie de arhitectura casei, poţi alege un finisaj neted sau o variantă proeminentă. Spre exemplu, pentru o clădire cuboidă cu forme drepte perfecte şi ferestre generoase, faţada din cărămidă aparentă trebuie să fie plată, cu model unitar. Culorile pot fi complementare cu ancadramentele ferestrelor şi uşilor, dar în acelaşi timp poţi alege şi o pată de culoare ca declaraţie aparte.

Cruce englezească

În acelaşi timp, dacă zidurile sunt gândite de aşa natură, poţi avea un rând de cărămidă proeminent, intercalat cu unul ascuns. La fel de bine poţi obţine modele prin spaţii goale lăsate între plăci. 

Crucea englezească înscrisă este cel mai simplu atunci când respecţi tiparul cu o cărămidă întreagă deasupra unei jumătăţi aşezată fix în mijlocul ei, pe rândul de dedesubt. Astfel, dacă scoţi două jumătăţi de deasupra şi dedesubtul unei cărămizi întregi obţii o gaură care se vede de la distanţă ca o cruce. Numărul acestora poate varia în funcţie de stilul ales.

Faţada casei tale are un rol deopotrivă estetic şi practic. În primul rând, materialele de calitate te ajută să înscrii construcţia într-un anumit stil. La fel de importante sunt însă rezistenţa pe care o oferă locuinţei tale în faţa condiţiilor exterioare şi coeficientul energetic al casei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *