Avantajul de a cumpăra online – ce încălțăminte primează în topul căutărilor în ceea ce îi privește pe bărbați

bigiottos

De când lumea online a acaparat întreaga existență, cumpărăturile se desfășoară cu mult mai ușor și mai eficient, în câteva click-uri. Doar că dincolo de comoditatea ce caracterizează acest segment apare de asemenea o multitudine de alte avantaje.

Spre exemplu, chiar de e plină vară și soarele arzător nici nu te duce cu gândul la iarnă, ai putea găsi și articole specifice acestui sezon, de la ghete barbati din piele naturala la diverse tipuri de încălțăminte pentru femei. Pentru că mulți știu – în plin sezon pare că prețurile sunt mai ridicate.

Alte avantaje pentru a cumpăra online țin și de timpul minim pe care îl investești. Nu te obosi să mai cauți în magazine un stoc limitat. Rafturile de magazine sunt neîncăpătoare de multe ori, pentru ceea ce un producător are de oferit. Așadar, se vor limita la câteva modele și acelea potrivite pentru sezonul curent. Așadar dacă ești în căutare de diversitate și opțiuni nelimitate, mediul online este recomandarea pentru tine.

Bărbații și preferințele pentru încălțăminte

Dacă ne raportăm la stilul practic al reprezentanților masculini, în acest caz preferințele pentru a cumpăra online se explică fără doar și poate. Aceștia nu pierd timp prea mult căutând ceea ce la place, însă știu sigur că sunt în căutare de stil original. În simplitatea lor, aceștia caută modele care ies în evidență prin minimalism.

Spre exemplu, sunt preferate perforaţiile decorative. Acestea aduc un plus de eleganţă unei perechi de încălțăminte. De asemenea, în topul căutărilor și ca noi trenduri se pare că textura materialelor din care sunt realizate diverse tipuri de încălțăminte reprezintă un alt punct de interes. Bărbații atenți la detalii preferă textura pielii de șarpe, poate mai puțin coloristica originală. Sunt pasionați de modele în relief, de ținte și carouri; pe cât sună de surprinzător, pe atât de real. Bigiottos spre exemplu a adoptat astfel de designuri pentru colecția de ghete pentru bărbați.

Alte preferințe masculine

Dacă ne referim la încălțăminte de sezon rece sau de tranziție, sunt preferate culorile neutre sau non culoarea negru. Asta pentru că se asortează foarte bine cu orice tip de ținută. De regulă sunt pantofi casual, ce permit asocierea cu elemente vestimentare variate.

Dacă ne referim la încălțămintea pentru sezonul cald, bărbații preferă stilul lejer și culorile deschise. Atenție însă, albul la încălțăminte cere numaidecât aceeași nonculore și la ținută. Regula spune că încălțămintea trebuie să aibă un ton mai închis față de vestimentație.

Cât despre tipologia acestora, se ține cont de faptul că șlapii sunt mai degrabă preferați la piscină, nu pe stradă. Pentru a menține un balans între estetic și nevoia de a nu sufoca picioarele de cald, încălțămintea poate avea perforații, poate fi realizată din materiale ușoare, flexibile și subțiri, cu o talpă pe măsură. Mocasinii sunt un stil casual apreciat și se potrivesc perfect într-un astfel de sezon.

Deși minimalişti în mare parte, cu preferințe nu foarte multe, bărbații sunt și ei în căutare de nou și inedit. În materie de încălțăminte preferă să iasă în evidență cu ceva de bun gust, fără să exagereze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *