Fie că ești proprietar care vrea să vândă, fie că ești interesat să găsești o casă pentru tine și familia ta, sigur te întrebi cine va plăti comisionul către agenția imobiliară. Această întrebare vine datorită faptului că nu discutăm aici de câteva sute de euro, cum e în cazul închirierii, ci de mii de euro, uneori chiar mai mult de zece mii.
Pe scurt, răspunsul la această întrebare este simplu: ambii. Atât proprietarul, cât și cumpărătorul trebuie să plătească un comision, stabilit în prealabil, către agenția imobiliară, în cazul în care tranzacția are loc.
Valoarea acestui comision depinde de la o agenție la alta, dar de regulă variază între 1 și 3 la sută.
Când se plătește comisionul către agenția imobiliară?
Comisionul se va plăti odată ce tranzacția s-a efectuat legal și banii au intrat în contul vânzătorului. Lucrurile se vor desfășura diferit doar dacă este stipulat altfel în contract.
Ce face agentul imobiliar să nu-și ia țeapă?
În primul rând, înainte de contractul de vânzare-cumpărare, va întocmi un contract de vizionare. Acesta trebuie să stipuleze obligațiile ambelor părți, adică cele ale prestatorului (agenția imobiliară) și ale beneficiarului (eventualul cumpărător).
Astfel, se va preciza acolo faptul că beneficiarul nu va încerca să contacteze direct sau indirect proprietarul, fără a fi prezent un reprezentant al prestatorului.
Un model de astfel de contract se poate găsi pe site-ul celor de la LegeAZ: https://legeaz.net/modele/contract-vizionare-agentie-imobiliara
La ce curs se fac tranzacțiile imobiliare?
Tranzacțiile imobiliare se fac la un curs stabilit de cele două părți de comun acord. De regulă este cel din ziua încheierii contractului, de la BNR sau banca creditoare.
Ghidul complet al cumpărătorului
Pentru Ghidul Complet al Cumpărătorului de pe Blogul HomeZZ.ro, ghid în cadrul căreia veți afla toate lucrurile necesare pentru a lua o decizie informată, accesați link-ul: https://blog.homezz.ro/ghidul-complet-al-cumparatorului/.