Ati trecut vreodata pe langa un cimitir si v-au trecut fiori reci pe sira spinarii? Dar pe langa un magazin de pompe funebre? Asa-i ca parca v-ati simtit tentati sa mariti pasul tocmai pentru ca vi s-a facut un pic frica de atmosfera lugubra?
De unde vine aceasta frica de tot ceea ce inseamna trecerea in nefiinta a oamenilor? De unde vine teama asta de pompele funebre, de sicrie, de un cadavru aflat in descompunere? Ei bine, teama are conotatii religioase, insa ea a fost ajutata foarte mult si de romanele horror ale scriitorilor din perioada victoriana. Mai apoi, cand industria cinematografica si-a luat zborul, acele romane au inceput sa fie transpuse in filme. Ce poate sa fie mai infiorator decat imaginea, pana la urma? De la filmele alb negru de tipul Frankenstein, Mireasa lui Frankestein, Dracula sau Masca Roșie a Morții, industria cinematografica a evoluat. Daca pe timpuri vorbeam despre niste imagini alb-negru ce bagau sperietii in noi, acum avem efecte speciale, avem 3D, avem chiar si 4D. Avem imagini bine realizate ce par ca se desfasoara langa noi, nu dincolo de un ecran.
Toate acestea ne suresciteaza imaginatia pana la punctul in care visam urat noaptea, ne e frica de intuneric si ne inchipuim constant cum un mort ne apuca de picior de sub pat sau cum sta el ascuns in dulap, gata-gata sa ne vina de hac cu prima ocazie cu care inchidem ochii.
Case bantuite, morti vii, zombi, spirite rele, toate acestea sunt menite sa nu ne lase sa dormim, iar atunci cand trecem, asa cum spuneam, pe langa un cimitir sau pe langa un magazin de pompe funebre, sa ne faca sa tremuram de frica.
Conceptie, de altfel, gresita. Filmele sunt filme iar mortii sunt morti. Nu degeaba le spune asa daca este sa analizam situatia. Un mort nu se mai intoarce din groapa si niciun film de la Hollywood nu va deveni vreodata realitate. Nu de alta, dar daca ar fi fost asa, am fi auzit pana acum de astfel de cazuri. In afara legendelor nedemonstrate, a auzit vreodata cineva despre morti ce si-au sapat drumul inapoi spre cei vii? Cu siguranta ca nu!
Si nu, nu vorbim despre celebrele morti clinice in care mortul nu e de fapt mort. Despre dezgroparile la sapte ani in care constatam cu stupoare ca cel decedat nu se mai afla in pozitia in care l-am lasat atunci cand l-am inmormantat, adica cu fata in sus si cu mainile pe piept. Acelea sunt cazuri medicale, si oricat am incerca sa le dam o nota fantastica, pur si simplu nu avem cum! Natura este facuta de asa fel incat sa ne nastem, sa traim si sa murim! Nu ar trebui sa existe nimic inspaimantator la niciunul dintre aceste stadii naturale ale vietii, care incepe cu unul si, spre marea noastra dezamagire se termina cu moartea.
Ar trebui interzise filmele de groaza?
Desi au existat o sumedenie de petitii in acest sens, nu, filmele de groaza nu ar trebui interzise. Cu toate ca acestea ne sperie, ne traumatizeaza temporar, ne fac sa marim pasul atunci cand trecem pe langa un cimitir, nu exista niciun motiv real pentru a lasa aceasta parte a artei sa moara. Omul are nevoie de drame, are nevoie de comedii, asa cum are nevoie si de filme de groaza, oricat de inspaimantatoare ar fi acestea. Luati-le, pur si simplu, ca pe niste manifestari de arta, ca pe o parte normala a vietii. Ce ar fi viata fara povesti? Ar fi extrem de plictisitoare. Apoi, viata este formata din povesti frumoase si povesti mai putin frumoase. Sa o luam ca atare!
