De ce nu trebuie să te mai temi de serviciile stomatologice

Există o frică neargumentată, trecută din tată în fiu, în fața serviciilor stomatologice și stomatologilor în general. Cumva, ne-am obișnuit cu această idee, deși puțini au suficiente argumente. Într-adevăr, oare mai merită să privim cu reticență la orice tip de servicii stomatologice?

În realitate, extreme de puține servicii stomatologice sunt dureroase. De câteva decenii deja anestezia a fost îmbunătățită atât de intens, încât tot ce poate fi asociat cu intervențiile dentare este rezultatul. Ori, anume recurgând la servicii dentare, scap de durerei, discomfort, problem fonetice și estetice.

Absolut orice intervenție poate fi completată de o anestezie locală, chiar dacă nu presupune decât disconfort. Un medic stomatolog cu o bază bună de cunoștințe nu doar în stomatologie, ci și în psihologie mereu va propune această alternativă, dacă pacientul își dorește. Riscurile unor efecte secundare s-au micșorat, de asemenea, deci o astfel de soluție poate fi destul de bună, mai ales în cazul pacienților agitați sau tineri.

Alt motiv pentru reținerile pacienților stomatologici sunt prețurile. Evident, tema este una sensibilă, deoarece în servicii stomatologice calitative intră prețul materialelor, aparatelor utilizate, educării continuie a specialiștilor, pentru a ține pasul cu inovațiile în medicină. Cu toate acestea, există și cealaltă parte a monedei – prevenția scade considerabil costurile tratamentelor stomatologice, iar o intervenție promptă costă cu mult mai puțin decât una amânată la infinit.

Cu alte cuvinte, cheltuielile cresc, dacă amâni vizitele la stomatolog. Igiena precară, ignorarea regulilor elementare de îngrijire dentară creează o serie de probleme ce nu par acute, dar dacă eviți și vizitele de rutină la stomatolog, odată la 6 luni, îți poți creea singur probleme mult mai serioase. Direct proporțional cu timpul pe care îl petreci, amânând un tratament crește și prețul acestuia. Frica în fața cheltuielilor în plus ar trebui să te motiveze să previi problemele, nu să te împingă la procrastinare. Dacă vrei cu adevărat să economisești, ai grijă cu strictețe de igienă, vizitează periodic stomatologul, iar banii vor rămâne în buzunarul tău.

Orice altă frică, care ar putea sta la baza atitudinii negative față de stomatologi, este inutilă. Regulile stricte de sterilizare și păstrare a asepsiei și antispepsiei elimină probabilitatea oricăror boli. Durerea nu mai este actuală, datorită anesteziei și aparatelor performante, care lucrează rapid și eficient. Existența preparatelor medicamentoase de ultimă generație anihilează orice simptome adiacente în timpul tratamentelor mai îndelungate. Iar rezultatele sunt sclipitoare, pentru că estetica dentară a evoluat până la așa stadiu de dezvoltare, unde dantura poate fi restabilită prin diverse metode, practic de la orice nivel de afectare.

Tot ce îți rămâne să faci, este să alegi o clinică stomatologică bună și să îți faci un plan riguros de îngrijire, pe care să-l respecți cu strictețe. Este mult mai simplu în practică, iar în scurt timp vei realiza că stomatologii sunt specialiști minunați, care depun efort și suflet în ceea ce fac. Educația generațiilor viitoare în acest spirit îți revine, ca responsabilitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *