Deși România a susținut Ucraina în mod umanitar și nu a avut reacții dure față de tratamentul aplicat minorității române din Ucraina de către guvernul din țara vecină, recent, două ministere importante, Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe s-au pronunțat deschis împotriva unei acțiuni a Ucrainei care încalcă interesele României.
Practic, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a protestat oficial față de lucrările de dragare a Canalului Bîstroe de către partea ucraineană care vrea, contrar părții române să includă zona navigabilă Brațul Chilia-Canalul Bîstroe într-un circuit navigabil european. Partea română susține că intenția Ucrainei ar aduce distrugeri mediului și biosferei din Delta Dunării.
Demersului Ministerului Transporturilor, s-a alăturat și Ministerul Afacerilor Externe, ministrul Bogdan Aurescu declarând oficial că Uniunea Europeană prin Comisia Europeană nu a cerut României niciun acord în privința demarării lucrărilor de dragare de către Ucraina, așa cum susțin oficialii de la Kiev.
Așadar, fără a ieși din cadrul oficial al cooperării pe fondul conflictului, Guvernul de la București nu este de acord cu lucrările de la Canalul Bîstroe pe care Ucraina le-a început încă din 2014, cu încălcarea intereselor României.
The post Guvernul României, prima reacție oficială contrară unui proiect al Ucrainei appeared first on Stirile Olteniei.