Din păcate, vine un moment în viața multor bătrâni în care nu se mai pot descurca singuri și au nevoie de supraveghere constantă și de îngrijiri speciale. Acest lucru se întâmplă din cauza unor afecțiuni care îi imobilizează la pat, a unor boli degenerative care le afectează funcțiile cognitive sau a altor situații ce necesită o atenție deosebită.
Aceste fenomene inevitabile îi pun pe apropiații bătrânilor într-o mare dificultate. Pe de-o parte, își doresc să le ofere toată îngrijirea necesară și cele mai bune condiții de trai, pe de altă parte realizează că acest lucru poate fi uneori dificil. De aceea, mulți dintre ei optează pentru serviciile unui cămin de bătrâni.
Deși îngrijirea la domiciliu le oferă vârstnicilor avantajul de a fi mereu aproape de cei dragi, un cămin de bătrâni vine și cu multe alte beneficii. Iată care sunt câteva dintre acestea.
Asistență medicală
În cadrul unui cămin de bătrâni, este mult mai ușor ca vârstnicii să primească toată îngrijirea specializată de care au nevoie. Aceste instituții au personal medical care va supraveghea atent evoluția bolilor și se va asigura că tratamentele sunt administrate în mod corect, oricând este nevoie.
De asemenea, în cazul nefericit al unor urgențe medicale, aceștia pot interveni imediat. În funcție de natura problemei, primul ajutor se poate acorda direct în incinta căminului sau bătrânul poate fi transportat la spital.
Supraveghere 24 de ore din 24
Bătrânii ce au dificultăți în a se deplasa sau suferă de boli precum Alzheimer vor trebui supravegheați în permanență. Acest lucru poate fi extrem de dificil pentru membrii familiei acestuia, însă nu va fi o problemă în cadrul unui cămin de bătrâni. Aceștia se vor afla în permanență sub supraveghere, chiar și noaptea, așa că mereu va fi cineva care se va asigura că nevoile lor sunt îndeplinite.
Îngrijire specializată
Bătrânii bolnavi pot avea nevoie de o îngrijire specială, care poate presupune schimbarea de pansamente, urmarea unui regim alimentar strict, kinetoterapia și exercițiile fizice etc. În cadrul acestor instituții, vârstnicii pot beneficia de toată această îngrijire direct din partea personalului, fără să fie nevoie de deplasare. De asemenea, fiecare cămin este amenajat special astfel încât bătrânii să beneficieze de confort sporit.
Oportunitatea de socializare și de vizitare
Dacă veți apela la aceste servicii, nu înseamnă că nu îl veți mai vedea pe vârstnic sau că va trebui să comunicați mai puțin. Dimpotrivă, familia va putea veni oricând în vizită, așadar bătrânul își va putea petrece timp de calitate alături de cei dragi.
Însă, chiar și așa, există riscul ca acesta să se simtă singur. De aceea, căminele de obicei organizează tot felul de evenimente la care participă toți rezidenții. Acestea sunt un bun prilej de socializare, astfel încât bătrânii să uite puțin de dificultăți și să se relaxeze, dar și să creeze legături speciale cu alte persoane aflate în aceeași situație.
Decizia de a apela la serviciile unui cămin de bătrâni nu este deloc una ușoară, însă astfel de instituții le oferă rezidenților absolut tot ce au nevoie, la orice oră din zi și din noapte. Dacă vrei ca membrii familiei tale să fie îngrijiți corespunzător și să aibă parte de tot confortul, caută acum un cămin de bătrâni în București.