Intalnire la o cafea virtuală cu Mike Godoroja

Mike Godoroja
  • Mihaela Petre : Cum este această perioadă pentru trupa Mike Godoroja & Blue Spirit și mai ales cum vă umpleți timpul, dat fiind faptul că trebuie mai mult să stați in casă?
  •     Mike Godoroja: Este o perioadă surprinzator de grea. De ce? Pentru că, în mod paradoxal, orice artist își dorește o perioadă de desprindere totală de grijile de zi cu  zi ca să  se poată  concentra pe creație, numai că una este  o vacanță de creație și alta este o pandemie, diferențele sunt majore pentru că după vacanța de creație știi că urmează un calendar de activități  concertistice sau de sesiuni de înregistrare în  studio, pe când în situația de față nu avem nici un calendar, iar lucrul ăsta îți intoarce sufletul pe dos. Cu formația ne-am  adunat în jurul internetului și am  susținut o serie de repetiții online pe care, după mai multe experimente  tehnice făcute împreună cu inginerul  Liviu Babi, am reușit să le punem la punct. O să urmeze să  dăm și niste concerte online. Nu vreau să spun că internetul este soluția alternativă a concertelor pentru că nu este, nici pentru  muzicieni, nici pentru  actori, eu zic că  pentru  nimeni.  Este o păcăleală deocamdată,  de care nu își  dă  seama foarte  multă lume, este o păcăleală cum că  existențele noastre, a unei părți din populația  lucrativă,   se pot duce existențele  profesionale, pot fi duse de fiecare la el acasă, în garsoniera, în cămăruța lui. Dar  asta e o altă discuție.
  • Mihaela Petre : Ce vă lipseste cel mai mult din vremea când puteați merge oricând și oriunde?
  •    Mike Godoroja: Cel mai mult îmi  lipseste apropierea socială,  îmbrătisarea , strângerea de mână, râsul la distanțe apropiate este, în definitiv,  o componentă care ne lipsește, și cred că lipsește oricui. Un artist este afectat și de apariția  unui nor pe cer,  atunci  cu atât mai mult el este afectat de distanțarea socială , eu aș  spune, cum propunea CTP,  si anume ,că este o distanțare fizică și nu una socială, e mult mai dur cuvântul și mai real .
  • Mihaela Petre: Cât de mult v-a schimbat aceast eveniment planurile?
  •     Mike Godoroja : Această pandemie nu mi-a schimbat cu nimic planurile, nici nu ne-a făcut să dezertăm sau să facem altă activitate. Nu cred că un artist va renunța la misiunea lui pe acest pământ pentru a se specializa în alt domeniu,  doar dacă el, in interiorul lui, nu este un veritabil artist. Cu siguranță  și in afara perioadei de pandemie au existat in viața fiecărui artist alte perioade de pandemie financiară și de deziluzii, de confuzii care au pus si vor pune oricând  la grea incercare cariera unui artist. Eu cred foarte mult că un artist nu există de unul singur, el există împreună cu colegii din formație, împreună cu oamenii din echipa lui, iar fiecare contribuie în mod esențial cu o bucățică din esafodajul actului artistic. Nu există Bob Dylan. Există Bob Dylan și un număr mare de apropiați, colaboratori, artisti, manageri, directori de casă de discuri, colegi  de breaslă,  care împreună  i-au creat lui Bob Dylan posibilitatea de a se exprima.
Mike Godoroja & Blue Spirit
  • Mihaela Petre : Ați scos un cântec nou care se numeste ‘’Dor de Eminescu (un profet în țara lui). Ce ați dori să lase el în sufletul celor care îl ascultă? A avut impactul pe care îl doreați?
  • Mike Godoroja: A avut un impact moderat dar suficient pentru a  putea comunica acest mesaj. A avut un  impact moderat  și datorită  subiectului, este un subiect cu conotații culturale evidente,  nu numai cu nuanțe de protest. Eminescu nu trezește  internetul la  audiență așa cum  o face  o  fustă ridicată  sau o fotografie cu o pisică, dar ne declarăm în momentul ăsta  satisfăcuți de reușita comunicării  noastre  și de faptul că această piesă chiar a plăcut.
  • Mihaela Petre:   Care va fi primul lucru pe care îl veți face când se va termina această starea de urgență?
  • Mike Godoroja: Artistii nu vor avea șansa, alături de alte domenii, să  înceapă să  lucreze,  dar dacă  starea de urgență  va permite transportul între orașe,  primul lucru pe care îl vom face este  să ne reunim în studioul nostru și să facem repetiții. Aceste repetiții  sunt pentru un concert care va fi transmis online și  sunt pentru  noi  apa  vie, sunt  pentru noi legătura cu esența  existenței noastre, cu harul pe care ni l-a dat Dumnezeu.
  • Mihaela Petre: Vă rugăm să transmiteți un gând publicului dumneavoastră.
  •     Mike Godoroja: Cred că cel mai  important lucru  este să nu importăm acest virus în noi, cred că foarte  important este să nu ne închipuim vreo secundă  că  el nu există, cum putem să nu facem greșeala să ne inchipuim că el a apărut așa natural. Toate lucrurile de-a lungul istoriei, toate lucrurile provocate de om au fost când mărețe (de exemplu,poduri peste ape, clădiri impresionante, realizări industriale fabuloase), când au fost dezastruoase (de exemplu,  marile războaie).  Ce se întâmplă  acum cu coronavirus  este o invitație la a ști să ne protejăm pe  mai departe . Nu noi vom fi cei care vom opri această nenorocită  evoluție a acestui virus, dar prin felul în care ne vom proteja vom câștiga în fiecare zi  un met de teren,  către  #apropiere sociala, iar acest lucru va fi câstigul nostru,al oamenilor  și, cu siguranță, va fi pierderea acelora care stau în spatele cortinei.
  • Mihaela Petre: Care ar fi acum la final un mesaj direct si scurt?
  • Mike Godoroja: Mesajul meu ar fi:  ‘’Vă rog s-aveți o viață frumoasă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *