Iulie este Luna Curiozității la JimJam! Sărbătoarea întrebărilor și răspunsurilor

Într-o nouă lună de vacanță, JimJam a programat pentru cei mici un program educativ care să le astâmpere curiozitatea până la începutul unui nou an școlar. Luna Curiozității le propune copiilor care se distrează cu JimJam povești care să-i încurajeze să pună cât mai multe întrebări. Să fie deschiși și curioși în legătură cu lumea care-i înconjoară. Să-și depășească îndoielile și neîncrederea, cu ajutorul unor seriale animate precum „Pettson și Findus”, „Grisú” și „Daisy și Ollie”, difuzate în fiecare zi, de la 11:30 la 12:45 și iarăși de la 19:10 la 20:00.

„Daisy și Ollie” e un serial dedicat preșcolarilor, care-i încurajează pe cei mici să fie curioși și să încerce să cunoască lumea din jurul lor. Întrebările pe care le pun Daisy și Ollie, personajele principale, sunt foarte variate: de la sublime, la ridicole, de la serioase, la caraghioase – și toate posibilitățile între aceste extreme. Daisy și Ollie își petrec fiecare zi împreună, alături de jucăriile lor extraordinare: maimuțica Boo și robotul Whizzy, care îi ajută să descopere răspunsurile pentru întrebările lor.

„Pettson și Findus” este un serial fermecător care spune, în fiecare episod, povești captivante despre Pettson, un fermier în vârstă, care a rămas plin de creativitate, și despre pisica lui, obraznică, dar loială, Findus. Cei doi locuiesc împreună la fermă și au în grijă nouă găini. Findus învață multe lucruri despre viața de zi cu zi, petrecută lângă un lac și o pădure, și cei doi au parte de multe aventuri.

Findus acceptă o nouă provocare în fiecare episod. Provocările sunt similare cu cele cu care se confruntă copiii, astfel încât aceștia se pot identifica cu ușurință cu poveștile. Pettson este un ghid grijuliu și pentru Findus, și pentru cei mici, în ceea ce privește activități precum pescuit, mers cu cortul și căutatul de comori. Serialul este o adaptare a unor cărți pentru copii publicate inițial în Suedia, începând cu 1984, care au fost traduse în peste 55 de limbi străine.

Al treilea serial din Luna Curiozității este „Grisú”. Personajul principal, cu același nume, este un mic dragon care visează să devină pompier. Chiar dacă nu există joburi disponibile la stația de pompieri, el este mereu gata să sară în ajutor. Pentru a-și îndeplini misiunile, Grisú călătorește în lumea întreagă. Deviza lui este „Pompierii nu renunță niciodată!”. Tatăl lui, Fumé, din păcate nu înțelege vocația fiului său, pentru că dragonii au respirație de foc, așa că de ce nu poate odrasla sa să renunțe la această idee? Dar Grisú are mare încredere în visul său și verifică în fiecare zi dacă pompierii îl pot angaja.

O poveste fermecătoare despre așteptări și visuri importante, „Grisú” îi ajută pe cei mici să afle mai multe despre ce înseamnă să ajuți și să-ți alegi un drum. Grisú oferă ajutor tuturor, din postura de păstor, bucătar, florar, arheolog, pilot și chiar marinar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *