Fie că deții un fast-food, non-stop sau un business pentru care ai și un magazin fizic, vei fi întâmpinat cu diverse controale neașteptate de la DSP, DSV, Protecția Consumatorului, primărie sau chiar de la poliție. În cazul în care se identifică nereguli, vei avea parte de amenzi destul de usturătoare și chiar de posibilitatea de a închide micul business de care te ocupi.
Pentru a evita cu succes toate aceste situații, este în responsabilitatea noastră să ne ocupăm de toate programările necesare. Rămâi alături de noi și descoperă cum să alegi cea mai bună companie de dezinsecție!
Cunoaște reglementările în funcție de domeniul de activitate
Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este cunoașterea prevederilor legale. În funcție de domeniul de activitate, atât dezinsecția, cât și deratizarea trebuie să se realizeze la intervale regulate, astfel:
Domeniul alimentar de activitate – necesită ca dezinsecția să se realizeze în fiecare lună (sau chiar de mai multe ori pe lună, de fiecare dată când se consideră necesar). Fiecare business de acest fel este obligat să deratizeze întregul spațiu cel puțin o dată la 3 luni (sau mai repede, oricând este nevoie);
Domeniul non-alimentar de activitate – va trebui să apeleze la o firmă de dezinsecție cel puțin o dată la 3 luni, precum și la una de deratizare la fiecare 6 luni.
Solicită mai multe oferte de preț
La fel ca în orice alt domeniu, inclusiv firmele de dezinsecție și deratizări au costuri diferite. De aceea, înainte de a semna un contract cu una anume, asigură-te că iei în considerare și alte firme. Igienizarea spațiilor și pregătirea lor este asigurată de firma de dezinsectie Constanta pe care o consideri de departe cea mai capabilă să se ridice la nivelul așteptărilor tale.
Orice control al autorităților competente poate apărea când îți e lumea mai dragă. Evită situațiile neașteptate și fii mereu pregătit, apelând la cele mai bune firme din domeniu, care au și cele mai bune costuri de pe piață. Noi vă recomandăm StayClean!