Instructor auto Mladin Robert – cât mai costă școala de șoferi în Târgu-Jiu?

,,Vreau să fac școala de șoferi” – și așa începe căutarea celei mai bune școli de șoferi din Târgu Jiu, apoi a celui mai bun instructor, a prețurilor bune, dar și a mașinii de instruire. Le luăm pe rând, vrei așa?

 

Caut o școala de șoferi bună: școala de șoferi ,,Copilot Auto” este una dintre cele mai cotate școli din oraș deoarece are peste 16 instructori, iar promovabilitatea examenelor auto, de pildă, în ultimul an, a fost de peste 67%.

 

Caut și un intructor bun care să mă învețe să conduc: răbdare, adaptabilitate la programul elevilor și sprijin. Cele trei cuvinte sunt oglinda instructorului auto Mladin Robert. Când se trezește, prima oară urcă în mașina de instruire aceste trei calități și abia apoi își începe ziua. Elevii spun că au învățat repede să conducă, iar parcările sunt floare-de-ambreiaj! J Experiența de doisprezece ani l-au învățat cum să ia fiecare elev în parte și cum să îi arate tainele condusului astfel încât la examenul auto elevul să fie pregătit.

,,Criticile sunt mama învățăturii și își au locul doar atunci când poți învăța ceva din ele”, ce spuneți? Are Robert dreptate?

 

Care este cea mai bună mașină pe care să învăț să conduc? Ai râde, dar cea mai bună mașină pe care să înveți să conduci este cea în care se află domnul instructor Robert. De ce? Pentru că mașina, în cazul acesta, nu contează. Atâta timp cât îl ai în dreapta pe Robert – vei învăța șoferia numaidecât!

 

Nu vreau să plătesc o avere pe școala de șoferi: prețurile bune în acest context sunt greu de găsit deoarece școala de șoferi, per total, înseamnă și analize, și combustibil, și alte cheltuieli neprevăzute. Comparativ cu piața existentă, prețul este ideal – cu 1200 lei acoperi costul școlii de șoferi cu tot cu combustibilul mașinii de instruire.

 

Sună bine?

Te așteptăm!

Sună-l acum pe Robert, cel mai bun instructor auto din Gorj.

0762102283

 

Sau cauta-l pe facebook Scoala Sofery .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *