„Agenții de rezervă”, „Robin Hood: Prințul Hoților” și „Nemuritorul” sunt difuzate în fiecare duminică, la AMC, și explorează modurile diverse – tragice, comice, emoționante – prin care putem lupta pentru a obține justiție.
Duminică, 13 martie, de la ora 20:00, Mark Wahlberg și Will Ferrell ne prezintă cum arată viața din postura unor polițiști lăsați pe bară, în „Agenții de rezervă”. Allen Gamble (Will Ferrell) și Terry Hoitz (Mark Wahlberg) sunt în umbra celor mai populari detectivi din secția de poliție, Christopher Danson și P.K. Highsmith (Dwayne Johnson și Samuel L. Jackson). Hoitz a comis câteva greșeli grave în exercițiul funcțiunii, iar Gamble are prea multă anxietate ca să-și asume riscuri, așa că amândoi învârt hârțogăraie la secția de poliție. Însă, atunci când Danson și Highsmith își asumă un risc prea mare și mor în timp ce urmăreau un suspect, a venit vremea ca Hoitz și Gamble să fie scoși de la naftalină. Ancheta nu e deloc una ușoară: ei trebuie să demonstreze că afaceristul David Ershon face afaceri necurate.
Din distribuția filmului fac parte și Michael Keaton, Marlon Wayans Jr., Steve Coogan și Eva Mendes. Producția este regizată de Adam McKay, cel responsabil pentru filme precum controversatul „Don’t Look Up”, dar și „The Big Short”, care i-a adus un premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.
În duminica următoare, pe 20 martie, de la ora 19:10, Kevin Costner fură de la bogați și îi hrănește pe săraci în „Robin Hood: Prințul Hoților”. Producția regizată de Kevin Reynolds este o adaptare a faimoasei legende haiducești din Anglia. Toate personajele bine cunoscute sunt prezente în acțiune: Costner este Robin of Locksley, Prințul Hoților, Mary Elizabeth Mastrantonio este Lady Marian, Morgan Freeman este Azeem, Christian Slater este Will cel Stacojiu, iar Michael McShane este Fratele Tuck. Cât despre răul din poveste, Șeriful din Nottingham, acesta este interpretat de îndrăgitul și regretatul Alan Rickman. Producția a fost nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună piesă originală: „(Everything I Do) I Do It for You”, cântată de Bryan Adams. Romantism, acțiune și pericol, acest film clasic le are pe toate, pentru o seară de duminică minunată.
Sean Connery și Christopher Lambert se luptă cu provocările nemuririi într-un film clasic al genului fantasy, primul dintr-o serie de filme și seriale TV: „Nemuritorul”, duminică, 27 martie, de la ora 20:00.
Deja știm „regulile”: Un Nemuritor poate fi ucis doar prin tăierea capului de către sabia unui alt nemuritor, un Nemuritor nu poate avea copii și, atunci când doi se întâlnesc în luptă, doar unul mai poate rămâne în viață. Filmul din 1986 regizat de Russell Mulcahy îl are în centru pe scoțianul Connor Macleod din clanul Macleod, care a trăit în pace peste 400 de ani. Connor este provocat la luptă de un adversar pe nume Kurgan, care aproape îl ucide. 500 de ani mai târziu, după ce rătăcește pe pământ, Connor are în sfârșit ocazia să-l înfrunte din nou pe cel care aproape i-a încheiat viața.