La fel ca în materie de fashion, și în ceea ce priveste manichiură există tendințe pe care noi, femeile, le respectăm în funcție de preferințe și stilul personal. Fie că este vorba de culori, modele sau lungimea și forma unghiei, toate se pot încadra într-un anumit trend. Culorile se poartă în funcție de anotimp, iar lungimea și forma unghiei în funcție de preferințe. Totusi, modelele și designul sunt dictate de trendurile actuale printre care se numară:
- Oje semipermanente ombre-termice
Unul dintre cele mai puternice trenduri ale toamnei face referire cu siguranță la oja semipermanenta, adică la unghiile semipermanente ombre termice căci acestea au urcat cu avânt în topul preferințelor doamnelor și domnișoarelor. Când vine vorba de unghii semipermanente, avantajul este cu atât mai mare cu cât acestea rezistă până la 4 săptămâni, iar când vine vorba despre unghiile semipermanente ombre termice, acestea își modifică intensitatea culorii în funcție de temperatura. Astfel, vei avea o altă manichiura în funcție de temperatura locului în care te afli.
- Culoarea Roșie
Unghiile roșii sunt cu siguranță un must have al modei, ele accesorizează o ținută și o completează în orice context. O culoare aprinsă pe care de obicei o poartă femeile puternice nu ar trebui evitată de către nici o femeie pentru că o simplă culoare cum este cea roșie, va reuși cu siguranță să îți schimbe starea în bine.
- Geometriile
Un alt trend pe care nu trebuie să îl ratezi în această toamnă sunt geometriile. Acestea sunt curajoase și pot fi testate pe orice culoare, chiar și pe o manichiură nude. Indiferent de cum alegi să le aplici, importantă este culoarea și calitatea ojei pe care o alegi.
Un aspect pe care multe fete îl omit atunci când achiziționează oje semipermanente este calitatea acestora. Tocmai de aceea noi îți recomandăm să investești în produse de top pentru că doar acestea îți garantează un rezultat profesionist ca la salon chiar la tine acasă.