Exercițiile fizice, în special cele cardio, ar putea fi mai importante decât moștenirea genetică atunci când vine vorba de boli de inimă, potrivit unor cercetări medicale recente. Studiul a arătat că puterea și capacitatea cardio respiratorie au redus riscul de îmbolnăvire în acest sens, indiferent dacă oamenii erau clasificați cu risc genetic scăzut, intermediar sau ridicat.
Genele nu trebuie sa determine destinul în ceea ce privește morbiditatea și mortalitatea, au spus autorii studiului, deoarece oamenii își pot diminua riscurile medicale prin a fi mai ponderați în stilul lor de viață. Experții au examinat peste 450.000 de persoane din Anglia, Scoția și Țara Galilor care au participat la un proiect internațional de cercetare unde s-au recrutat participanți cu vârsta cuprinsă între 40 și 65 de ani în perioada 2007-2017. Aceștia au urmărit activitatea zilnică și exercițiile fizice prin chestionare, măsurători ale capacității de efort și alte teste.